Victimele tragediei de la Odorheiu Secuiesc vor primi ajutoare de urgență din partea Guvernului

Data actualizării: Data publicării:
odorhei isu
Peretele unui internat din Odorheiu Secuiesc s-a prăbușit peste elevi. Foto: ISU Harghita

Guvernul a aprobat joi un ajutor de urgenţă pentru familia elevului decedat în urma tragediei de la Odorheiu Secuiesc, respectiv pentru cele trei fete rănite.

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, a anunţat că Guvernul a aprobat alocarea sumei de 915.500 lei, reprezentând ajutoare de urgenţă pentru sprijinirea a 208 familii şi persoane singure, care se află în situaţii dificile din cauza unor incendii, a pagubelor produse de fenomene meteo extreme sau periculoase, de accidente sau de situaţii deosebite din cauza stării de sănătate.

De aceste ajutoare vor beneficia şi familiile afectate de recenta tragedie de la Odorheiu Secuiesc.

Astfel, pentru cele două fete rănite şi internate se alocă câte 8.000 lei, pentru fata care se află în stare mai gravă, în comă, suma de 10.000 lei, iar pentru familia tânărului decedat tot suma de 10.000 lei.

Luni, în jurul orei 16,00, un perete al clădirii internatului din cadrul Liceului 'Tamasi Aron' din Odorheiu Secuiesc s-a prăbuşit. La acel moment, în corpul de clădire se aflau patru elevi ai internatului, aceştia fiind prinşi sub dărâmături. Un băiat de 17 ani a decedat, iar trei fete se află internate în spital, una în stare gravă.

Patronul firmei care făcea lucrările de racordare la reţeaua de canalizare a internatului a fost plasat sub control judiciar. Conform anchetatorilor, bărbatul a coordonat în mod nemijlocit lucrările de excavaţie şi nu a respectat cotele prevăzute în proiect.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Care este distanța minimă legală între vecini: Reguli esențiale pentru construirea unei case lângă...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Cine e Anesa, mama fabuloasă a celebrei Dua Lipa. Povestea femeii care a fugit din calea războiului și a...
Film Now
Ryan Gosling, de nerecunoscut cu părul lung și cu barbă, în primele imagini din „Project Hail Mary”. TRAILER
Adevarul
Măcelul pornit de la propagandă, două înmormântări și o crâșmă închisă. Cronica sfâșietoare a uciderii...
Newsweek
Nicușor Dan a blocat accesul a 30 de magistrați la pensii de 25.000 lei. Bolojan vrea tăierea lor
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie