VIDEO. Momentul în care un preot se emoționează până la lacrimi văzându-l pe Papa Francisc

Data actualizării: Data publicării:
imre korodi

Preotul Korom Imre, părintele paroh din Gheorghieni, era în direct la Digi24 în momentul în care Papa Francisc și-a făcut apariția în papamobil la Șumuleu Ciuc, iar mulțimea impresionantă de oameni - în jur de 100.000 - a început să cânte Imnul papal. Preotul a fost atât de emoționat, încât a trebuit să se oprească preț de câteva momente, pentru că glasul îi tremura.

„Este un moment solemn, pentru că se intonează Imnul papal de către toți credincioșii în onoarea Papei Francisc”, a  anunțat preotul Korom Imre și s-a oprit pentru a asculta acordurile impresionante ale orgii care se împleteau cu vocile corului de pe scenă și ale credincioșilor. „Mi-este foarte greu să-mi stăpânesc emoția, este un moment unic, nu numai pentru mine ca preot, ci și pentru această...”, a mai spus preotul și apoi a făcut o pauză, gâtuit de emoție. A reluat apoi ideea: „Este un moment unic, nu numai pentru mine ca preot, ci și pentru această mulțime entuziasmată și, cred eu, sensibilizată de prezența Sfântului Părinte în mijlocul nostru”, a spus preotul, cu lacrimi în ochi.

„Am concelebrat de două ori cu Sanctitatea Sa la Roma. Am avut posibilitatea să celebrez Sfânta Liturghie împreună cu el la o distanță de aproximativ 10 metri”, a precizat preotul Korom Imre, întrebat fiind dacă este pentru prima dată când îl vede pe Papa Francisc. 

„Imnul pe care îl auzim acum în difuzoare este cea mai veche antifonă mariană din limba maghiară. S-a bătut foarte mult monedă pe faptul că se va cânta Imnul Ungariei. Imnul Ungariei este de fapt acesta, care se aude acum în difuzoare. Acesta este imnul istoric și e o rugăciune. Imnul de stat al Ungariei, care deranjează pe foarte mulți, este de fapt tot rugăciune și nu a fost interzis nici măcar în perioada comunistă. A fost singurul stat din lume în perioada comunistă al cărui imn a început cu invocarea bunului Dumnezeu”, a explicat părintele Korom Imre.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri