Viktor Orban, citat la CNCD pentru discursul rasist de la Băile Tușnad. Csaba Asztalos: „Nu am mai avut o astfel de situație”

Mihnea Lazăr Data actualizării: Data publicării:
Viktor Orban, la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad. Foto: Inquam photos/ Laszlo Beliczay
Viktor Orban, la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad. Foto: Inquam photos/ Laszlo Beliczay

Premierul maghiar Viktor Orban va fi citat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), a declarat pentru digi24.ro, președintele CNCD, Csaba Asztalos, ca urmare a sesizării oficiale făcute de deputatul PNL, Alexandru Muraru, cu privire la discursul rasist pe care președintele ungar l-a ținut la Băile Tușnad.

„Conform legislației, orice solicitare la Consiliu se soluționează cu citarea obligatorie a părților, în vederea audierilor. În acest caz, ca în orice caz, titularul de dosar, care va fi stabilit prin alocarea aleatorie a dosarului, va face managementul dosarului și probabil, presupun, va face această citare. Nu am mai avut o astfel de situație. Cred că citarea poate fi făcută prin reprezentanța legală a Ungariei la București, adică prin ambasadă”, a spus Csaba Asztalos, președintele CNCD.

Csaba Asztalos a spus că instituția pe care o conduce are obligația legală să soluționeze plângerea făcută de Alexandru Muraru.

„Vom face citarea părților. Dacă doresc, depun punct de vedere, dacă nu, nu. Dacă doresc, își trimit reprezentant, dacă nu, nu. După această fază, se va face o analiză a dosarului, de către titularul de dosar, o propunere de soluționare, care va intra în deliberări și se va da o soluție”, a spus președintele CNCD.

Deputatul PNL Alexandru Muraru a anunțat joi că a sesizat oficial CNCD cu privire la discursul rasist al președintelui Ungariei Viktor Orban de la Băile Tușnad.

„Declarațiile care fac apel la «puritate rasială» sunt inacceptabile într-o Românie europeană și tolerantă. Acest discurs al premierului Viktor Orban este desprins din ideologiile rasiale care au făcut milioane de victime în secolul XX. Aceste derapaje sunt inacceptabile într-o Românie și Europă a secolului al XXI-lea care au trecut prin tragediile ideologiilor rasiale”, a spus Alexandru Muraru.

În sesizarea adresată CNCD, Muraru a adăugat că „imunitatea diplomatică a d-lui Viktor Orban nu se referă la declarații, ci la fapte care sunt circumscrise codului penal, iar imunitatea diplomatică se activează în cazul unei acțiuni oficiale, nu a unei vizite private, cum a fost cea de la Băile Tușnad”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru a apărut în public în pantaloni sport şi tricou, cetăţenii au sărit imediat! Gestul...
Digi FM
"Fraților, viteza și prostia se plătesc". Magicianul Robert Tudor a rămas fără permis după ce a fost prins la...
Pro FM
Jennifer Lopez, „atacată” de un greier uriaș pe scenă în Kazahstan. Reacția artistei a devenit virală: „Mă...
Film Now
A murit mama actorului Brad Pitt. Jane Etta Pitt avea 84 de ani. Mesajul emoționant postat de nepoata ei
Adevarul
1.300 de microbuze cumpărate la preț dublu cu fonduri PNRR, printr-o firmă apropiată de PNL. De la 90.000 la...
Newsweek
Șocul vieții pentru un pensionar. La o pensie de 598 lei i-au oprit 60 lei CASS. Sunt 400.000 cazuri
Digi FM
Cristi Borcea și Valentina Pelinel, vacanță de lux în Capri. El la bustul gol, ea în costum de baie, la...
Digi World
Semnele insolației și ale șocului termic. Cum le recunoști și cum intervii rapid
Digi Animal World
Gestul făcut de o pisică în timp ce stăpâna ei doarme. Ce „cadou” i-a lăsat lângă cap: „E mai înfricoșător...
Film Now
David Justice, primul soț al lui Halle Berry, dezvăluie motivul pentru care a decis să o părăsească pe...
UTV
Cătălin Măruță și Andra se bucură de vara în casa lor din Marbella: „Nu-i hotel, nu-i chirie. E locul nostru”