Vlad Obu, apropiat al fraților Tate, a fost săltat de mascați. Percheziții uriașe într-un dosar de trafic de persoane

Data actualizării: Data publicării:
obu
Vlad Obu, apropiat al fraților Tate, a fost săltat de mascați în trafic. Foto: Poliția Română

Vlad Obu, cunoscut pentru relația apropiată pe care o are cu Andrew și Tristan Tate, a fost reținut, marți, pentru trafic de persoane. Obu, care este și patronul unui studio de videochat, este acuzat că folosea metoda „loverboy” pentru a obliga femei să producă materiale pornografice pe platformele administrate de gruparea sa. Potrivit anchetatorilor, victimele aveau tatuat numele sau portretul celui care le exploata.

Treisprezece percheziţii au loc marţi dimineaţă în Bucureşti, Cluj-Napoca şi în judeţul Ilfov la un grup organizat specializat în trafic de persoane. Victimele, recrutate prin metoda loverboy, erau obligate prin violenţă fizică să producă materiale video cu conţinut sexual explicit. Ele aveau tatuat numele sau portretul celui care le exploata. Până acum au fost identificate şapte victime ale grupului. 31 de persoane au fost duse la audieri.

Printre cei vizaţi în acest caz se află şi Vlad Obu, un apropiat al fraţilor Tate, care încearcă să îi copieze şi care a fost şi audiat ca martor în dosarul milionarilor britanici. El ar fi fost prins şi ridicat în trafic.

În ianuarie, au avut loc descinderi la mai multe locuinţe ale sale.

Vlad Obu a fost implicat de-a lungul timpului în mai multe scandaluri.

”La data de 13 iunie 2023, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au pus în aplicare 13 mandate de percheziţie domiciliară, în municipiile Bucureşti şi Cluj-Napoca şi în judeţul Ilfov, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi instigare publică”, anunţă IGPR.

Conform anchetatorilor, în cursul anului 2021, 3 persoane ar fi constituit un grup infracţional organizat, în vederea comiterii infracţiunii de trafic de persoane.

”Bănuiţii ar fi creat un sistem prin care ar fi recrutat mai multe persoane vătămate, pe care le-ar fi determinat, inclusiv prin acte de violenţă, să producă materiale cu conţinut sexual, explicit, pentru o platformă online dedicată adulţilor şi/sau să producă materiale pornografice prin videochat, beneficiile materiale astfel obţinute fiind însuşite aproape integral de către persoanele bănuite. Persoanele vătămate ar fi fost recrutate prin inducere în eroare cu privire la intenţia de a întemeia o relaţie de căsătorie/concubinaj şi existenţa unor sentimente de iubire (metoda loverboy)”, precizează IGPR.

Victimele ar fi fost, ulterior, adăpostite în imobile din judeţul Ilfov şi din municipiile Bucureşti şi Cluj - Napoca, unde, ”prin exercitarea de acte de violenţă fizică şi constrângere psihică, ar fi fost exploatate sexual de membrii grupului, prin obligarea la manifestări pornografice, în vederea producerii şi difuzării, prin intermediul unor platforme de socializare, de material având un astfel de caracter, în scopul obţinerii de beneficii financiare importante, constând în sumele de bani obţinute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori”.

De asemenea, în vederea fidelizării persoanelor vătămate şi pentru a se asigura că acestea vor desfăşura activităţile strict în beneficiul membrilor grupului, li s-ar fi impus tatuarea numelui şi/sau chipului membrului din grup care se ocupa de exploatarea lor.

Până în prezent, au fost identificate 7 persoane vătămate, care au fost exploatate sexual de grupul infracţional organizat.

La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj au fost duse, în vederea audierii, 31 de persoane, despre care există bănuiala rezonabilă că sunt implicate în activitatea infracţională.

La activităţi au participat şi poliţişti din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa - Năsăud, precum şi jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei şi Grupării Mobile de Jandarmi Cluj.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române şi Unitatea Teritorială de Analiză a Informaţiilor Cluj.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...