Zăpadă de peste 40 de centimetri pe pârtiile din Straja. Risc ridicat de avalanșă pe zonele de creastă

Data publicării:
partie straja
Zăpadă de peste 40 de centimetri pe pârtiile din Straja. Foto: Facebook/ Stațiunea Straja - Pro Straja

Aproape toate pârtiile din Straja sunt funcţionale la acest sfârşit de săptămână, stratul de zăpadă de pe zona schiabilă având o grosime de 40 de centimetri, potrivit aprecierilor salvamontiştilor din staţiune. Aceştia avertizează însă şi asupra riscului de producere a unor avalanşe în afara domeniului schiabil, la altitudini de peste 1.500 de metri.

„Calitatea pârtiilor este de nota 8, pe o scară de la 1 la 10. Toate pârtiile din partea superioară a staţiunii sunt funcţionale, iar stratul de zăpadă, completat cu tunurile de zăpadă artificială, are o grosime de 40 de centimetri. În restul staţiunii zăpada măsoară între 30 şi 60 de centimetri, în funcţie de cum a fost spulberată de vânt”, a declarat, pentru AGERPRES, şeful Salvamont Lupeni, George Resiga.

Salvamontiştii avertizează turiştii să evite zonele de creastă, de la peste 1.500 metri altitudine, deoarece zăpada s-a depus sub formă de cornişe, cu un risc ridicat de avalanşă.

„Este un risc ridicat de avalanşă, de la altitudini mai mari de 1.500 metri, pe zonele de creastă din tot Masivul Vâlcan, pe versantul nordic. Îi rugăm pe turişti să ţină cont de avertizările noastre şi să nu se aventureze pe trasee”, a arătat Resiga.

Sezonul de schi s-a deschis vineri şi în staţiunea Râuşor, din Retezat, unde funcţionează o pârtie de 600 de metri. Stratul de zăpadă în zonă măsoară circa 45-50 de centimetri.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...