Metoda simplă prin care puteți verifica dacă sunteți victima furtului de energie electrică

Data actualizării: Data publicării:
bec aprins energie electrica transformator
Cazurile de furturi de energie s-au înmulţit în timpul pandemiei, când s-au întors în ţară oameni specializaţi în astfel de infracțiuni. Foto: GettyImages

Cazurile de furturi de energie s-au înmulţit în timpul pandemiei, când s-au întors în ţară oameni specializaţi în astfel de infracțiuni. Există o metodă simplă care vă ajută să verificați dacă ați devenit victima unui astfel de furt.

Deși furturile de energie electrică sunt o problemă pentru toată țara, singurii care au vorbit în ultima vreme despre asta au fost oficialii CEZ, companie care administrează și rețeaua de distribuție a energiei electrice din județele Teleorman, Argeș, Vâlcea, Olt, Dolj, Gorj și Mehedinți. Numărul cazurilor de furturi de energie a crescut cu 12% în acest an față de aceeași perioadă a anului trecut, spun oficialii companiei, provocând pierderi de peste 12 milioane de lei, echivalentul a 25.700 de MWh de energie electrică.

Cum puteți afla dacă sunteți victima unui furt de energie? Scoateți din priză toate aparatele electrice și electrocasnice și stingeți toate becurile. Dacă după o oră valoare indexului de pe contor este modificată atunci ar fi cazul să luați legătura cu distribuitorul de energie electrică.

„În anul 2020, am avut 2.007 cazuri identificate din aproximativ 20.700 de cazuri verificate în județele din zona noastră de activitate – Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Vâlcea. De obicei județele cu cele mai numeroase cazuri de sustragere sunt Dolj, Olt și Argeș. Cantitatea de energie electrică pierdută în 2020 a fost de 52.370 MWh iar valoarea prejudiciului a fost de aproximativ 24 de milioane de lei”, a spus Eugen Butoarcă, director executiv Distribuție Oltenia.

„Până la 30 iunie 2021 Distribuție Oltenia a identificat 1198 de cazuri de sustragere de energie electrică, cu aproximativ 12% mai multe cazuri față de aceeași perioadă a anului trecut. Valoarea prejudiciului creat de sustragerea de energie electrică în primele două trimestre ale anului 2021 se ridică la aproximativ 12 milioane de lei, echivalentul a 25.700 de MWh de energie electrică”, a adăugat el.

„Consumul fraudulos de energie influențează calitatea serviciilor, determină variații de tensiune și întreruperi ale alimentării cu energie electrică”, a mai spus Butoarcă.

Furtul de energie se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Melania Trump, agent sub acoperire! Soţia lui Trump l-a 'făcut' imediat pe Putin, liderul de la Kremlin a...
Digi FM
Elizabeth Hurley, îndrăzneață și spectaculoasă la 60 de ani. Pozează cu dezinvoltură în costume de baie...
Pro FM
Soția tenorului Andrea Bocelli, imagine rară din vacanță. Fanii au reacționat imediat: „Pari atât de fericită...
Film Now
Cine este presupusul iubit al Jessicăi Alba. Actrița, surprinsă cu actorul din „Captain America” la doar...
Adevarul
Albert NBN, care a înjurat România la „Beach, Please!”, are doar 6 clase şi este fiul unui interlop din...
Newsweek
Plata CASS la pensiile peste 3.000 lei, atacată la CCR. Pot rămâne pensionarii cu pensia întreagă?
Digi FM
Moment adorabil la Wimbledon. Kate Middleton i-a cerut lui Jannik Sinner o minge semnată pentru prințul...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Teroare pe străzile din Pakistan. Momentul când un leu de companie a evadat și a atacat o mamă și doi copii
Film Now
John Goodman, de nerecunoscut după ce a slăbit 90 de kilograme în ultimii ani. Actorul, în centrul atenției...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu