Câți bani ar putea primi lunar românii cu venituri mici, pentru plata facturii la energie

Data publicării:
bucura oprescu face declaratii
Simona Bucura-Oprescu. Foto: Inquam / George Călin

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, spune că după 1 iulie, când nu va mai exista plafonare la preţurile la energie, guvernanţii vor veni cu o variantă care să îi ajute pe românii vulnerabili să îşi poată plăti aceste facturi. Propunerea este să fie acordată suma de 71 de lei pe tichet, în fiecare lună.

„Astăzi, când discutăm, suntem într-o fază matură cu privire la tichetele de energie, fiindcă obiectivul pe care noi, Ministerul Muncii, îl avem, având în vedere că noi suntem cei care ne ocupăm de protejarea consumatorilor vulnerabili, de cei care ar putea fi în sărăcie energetică, obiectivul nostru este ca după 1 iulie, când nu vom mai avea plafonare, să venim cu o variantă care să îi ajute în continuare pe români să-şi menţină posibilitatea de a-şi plăti facturile la energie. Împreună cu colegii noştri de la Ministerul Energiei, de la STS, de la Poşta Română şi cu colegii noştri de la ANPIS s-a lucrat la o formă consolidată astfel încât după 1 iulie să venim cu tichete care vor fi oferite consumatorilor care îndeplinesc condiţiile”, a spus Bucura-Oprescu, citată de News.ro.

Ea a precizat că acest act normativ ar putea fi aprobat de Guvern până la 1 iulie.

„În zilele următoare intenţia noastră este de a finaliza acest act normativ şi de a veni cu acesta în transparenţă astfel încât imediat ce noul guvern va fi învestit să dăm posibilitatea ca până în 1 iulie actul normativ să fie aprobat de Guvern”, a adăugat ministrul Muncii.

Bucura-Oprescu a mai spus că propunerea este ca un asemenea tichet să aibă valoarea de 71 de lei şi să fie acordat lunar.

„Valoarea la care este gândit actul normativ în acest moment, dar repet, şi azi şi mâine vor mai fi întâlniri pe acesta şi sigur aici este şi o componentă de impact financiar, valoarea la care colegii noştri au făcut în momentul acesta propunerea de act normativ este de 71 de lei pe tichet, acordat lunar”, a declarat Bucura-Oprescu.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Soţia lui Mihai Leu, dezvăluire cutremurătoare! Ce s-a întâmplat chiar înainte să moară: 'I-am zis să se...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Michael Madsen, o viață între succes și suferință. S-a stins cu două dorințe neîmplinite. Prieten: „Părea un...
Adevarul
Declarațiile Chinei care i-au șocat pe oficialii UE. De ce nu dorește Beijingul o înfrângere a Rusiei în...
Newsweek
Creșterea pensiilor de la Marea Recalculare, anulată. Pensiile speciale au crescut cu 1.500 lei
Digi FM
Edsta, românul care a cucerit America, revine în România după 24 de ani
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Plajele din Australia, invadate de vietăți bizare. Valul de căldură a transformat marea într-un coșmar
Film Now
Dosarul șocant în care Michael Madsen și-a acuzat soția că și-ar fi împins fiul la sinucidere a reapărut după...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...