Afaceri de familie la Serviciul Județean de Ambulanță Maramureș. Managerul și-ar fi angajat ilegal soțul

Data actualizării: Data publicării:
Ambulanță , în timpul unei intervenții
Foto: Agerpres

Caz de corupție la Serviciul Județean de Ambulanță Maramureș. Șefa serviciului a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pentru că și-ar fi ajutat soțul să câștige aproape 20.000 de euro ilegal. Bărbatul, angajat ca inginer în cadrul instituției, ar fi încasat, mai bine de 3 ani, bani în plus la salariu pe baza unor contracte part-time. Șefa SAJ Maramureș este acuzată și de alte două fapte de abuz în serviciu, alături de 3 subordonați. 

În dosar sunt vizați managerul general, directorul economic, un economist, dar și un consilier juridic, toți angajați în cadrul Serviciul Județean de Ambulanță Maramureș. Procurorii DNA au descoperit că instituția ar fi făcut angajări cu dedicație și ar fi decontat facturi fictive:

În data de 04 februarie 2019, managerul împreună cu două dintre angajatele de la departamentul Economic "ar fi aprobat plata unei facturi emisă de o unitate hotelieră despre care ar fi cunoscut faptul că este falsificată în modalitatea consemnării prestării unor servicii în favoarea Serviciului de Ambulanță Județean Maramureș care în fapt nu s-au realizat. Concret, în factura respectivă erau menționate servicii 'închiriere sală de conferințe', deși în realitate ar fi fost vorba de 'servicii de cazare' de care ar fi beneficiat doi funcționari din cadrul Ministerului Sănătății, în contextul organizării la Baia Mare a Conferinței 'Medicina de Urgență Azi', ediția a IV-a. Precizăm că acea conferință s-a desfășurat în sălile de ședință ale unei alte unități hoteliere, iar pentru utilizarea spațiilor respective nu au fost efectuate plăți, locația fiind pusă la dispoziția organizatorilor în mod gratuit", se arată în comunicatul DNA.

Două luni mai târziu, managerul ar fi aprobat angajarea soțului pe un contract part-time în cadrul instituției. Procurorii spun că în urma contractului pe perioadă determinată, bărbatul ar fi încasat ilegal aproape 20.000 de euro.

"În perioada mai 2019 – august 2022, inculpata ***, în aceeași calitate, beneficiind de sprijinul consilierului juridic al instituției ***, ar fi aprobat mai multe documente în baza cărora soțul său, inginer în cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Maramureș, ar fi fost angajat în cadrul aceleiași unități medicale, cu contract de muncă cu timp parțial de 4 ore/zi, pe o perioadă determinată, la compartimentele Transport și Audit intern. Ca urmare a acestor demersuri, soțul inculpatei ar fi obținut, în perioada iulie 2019 - octombrie 2022, doar de la aceste noi locuri de muncă, venituri salariale în valoare totală de 84.460 lei", spun procurorii.

Managerul i-ar fi întors "ajutorul" colegului său, consilier juridic în cadrul instituției.

"În aceeași manieră ar fi procedat și inculpatul *** care, în perioada iunie 2019 – septembrie 2022, beneficiind de ajutorul managerului ***, ar fi ocupat mai multe funcții temporar vacante, cu timp parțial de 2 sau 4 ore/zi, după cum urmează: economist, inginer IA, auditor intern și o funcție în cadrul Serviciului mișcare și exploatare auto. Pentru activitatea desfășurată la aceste noi locuri de muncă, inculpatul *** ar fi obținut venituri salariale în valoare totală de 62.629 lei", transmite DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureș.

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Chris Pratt, devastat de moartea dublurii sale. Cascatorul Tony McFarr a fost găsit mort în casă: „A fost o...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...