ANPC impune o nouă măsură pentru vânzarea ţigărilor şi produselor din tutun

Data publicării:
tigari
Foto: Shutterstock

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a emis un ordin prin care operatorii economici sunt obligaţi să afişeze o plachetă care informează consumatorii care cumpără produse din tutun că trebuie să prezinte vânzătorului cartea de identitate, informează News.ro. ANPC a precizat că prin această reglementare doreşte să reducă numărul de tentative de cumpărare a produselor din tutun de către minori.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a transmis, joi, spre publicarea în Monitorul Oficial al României, partea I, Ordinul privind informarea consumatorilor la comercializarea produselor care conţin tutun sau substanţe asociate.

”Acesta asigură o mai bună informare a consumatorilor din România cu privire la drepturile pe care le au la momentul achiziţionării din interiorul magazinelor, dar şi al chioşcurilor a produselor care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, a (pouch-urilor) pliculeţelor cu nicotină pentru uz oral şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, aşa cum sunt acestea definite în cuprinsul Legii nr. 349/2002”, au transmis reprezentanţii ANPC.

Ei au adăugat că, potrivit Legii nr. 349/2002 privind prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, este strict interzisă vânzarea produselor din tutun persoanelor sub 18 ani, iar această reglementare urmăreşte protejarea sănătăţii publice şi, în special, a tinerilor, care sunt vulnerabili la efectele negative ale consumului de tutun.

”Studiile arată că expunerea timpurie la produsele din tutun creşte riscul de dependenţă şi afecţiuni grave pe termen lung, cum ar fi bolile cardiovasculare, cancerul pulmonar şi alte afecţiuni respiratorii. Comerţul trebuie să asigure respectarea cadrului legal şi să contribuie activ la prevenirea accesului tinerilor la produse nocive, asumând un rol important în protecţia generaţiilor viitoare. În conformitate cu legislaţia în vigoare, magazinele pot fi sancţionate pentru vânzarea de produse din tutun minorilor. Obligativitatea afişării unui mesaj vizibil reprezintă o măsură de conformare şi responsabilitate legală, conform ordinului ce face obiectul publicării”, a precizat sursa citată.

Comisarii ANPC au adăugat că operatorii economici au obligaţia să afişeze placheta informativă prevăzută în anexa ordinului.

Placheta poate fi descărcată, în mod gratuit, de pe site-ul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi se afişează în câmpul vizual al consumatorului, la loc vizibil.

De asemena, ordinul prevede obligaţia operatorilor economici de a deţine în mod obligatoriu şi variante dedicate persoanelor nevăzătoare sau cu deficienţe de vedere, fie audio, fie prin utilizarea oricăror mijloace fizice ori digitale specifice.

”Vizibilitatea mesajului poate reduce numărul de tentative de cumpărare a produselor din tutun de către minori, contribuind la un mediu comercial mai responsabil. Afişarea mesajului de interdicţie privind vânzarea produselor din tutun minorilor este o măsură esenţială pentru respectarea legii, protejarea sănătăţii publice şi responsabilizarea magazinului”, au mai transmis comisarii ANPC.

Ordinul intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru, jignită de o artistă celebră din România. Ce a putut să spună despre prima doamnă a...
Digi FM
David Popovici, mesaj de aplaudat după dubla de aur: "Să iți învingi fricile, să treci peste slăbiciuni, să...
Pro FM
Ana Baniciu, poză de revistă în costum de baie, pe o plajă sălbatică. Anul trecut devenea mamă, acum își...
Film Now
Liam Neeson, convins că nu va mai iubi. Ce declara înainte de povestea cu Pamela Anderson
Adevarul
Apărătorii ucraineni reinventează tactici romane anticavalerie pentru a obține un raport devastator de 66 la...
Newsweek
Tăierea pensiilor speciale cu 10.000 lei, decisă de UE și CCR. De ce am putea avea decizii diferite?
Digi FM
Cum a reușit o femeie să slăbească 141 kilograme în mai puțin de doi ani, fără operații sau tratamente: „Nu...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas au o avere de milioane de dolari, dar preferă vacanțele modeste...
UTV
Ozzy Osbourne, condus pe ultimul drum de mii de fani în Birmingham. Sharon și copiii, sfâșiați de durere