Galerie Foto 50 de ani de la Apollo 15. Imagini spectaculoase de la prima misiune în care oamenii au condus un vehicul pe Lună

Data publicării:
misiunea apollo 15
Misiunea Apollo 15 a fost prima misiune în care NASA a trimis un vehicul lunar. Foto: Profimedia Images

S-au împlinit 50 de ani de la prima misiune în care NASA a trimis pe Lună un rover. Apollo 15 a devenit a patra misiune în care oamenii au aterizat pe Lună. Lansarea a avut loc pe 26 iulie 1971, iar aselenizarea patru zile mai târziu.

NASA a numit misiunea cel mai de succes zbor cu echipaj uman realizat vreodată. Comandantul David Scott și pilotul Modulului Lunar James Irwin au petrecut trei zile pe Lună și un total de 18 ore în afara navei spațiale lunare.

Scott şi Irwin au fost primii care au condus un rover pe suprafaţa Lunii.

Când s-a aflat în fruntea misiunii, în 1971, Scott era deja veteran în călătoriile spaţiale, participând la misiunile Gemini 8 din 1966, alături de Neil Armstrong, iar apoi la Apollo 9, în 1969. După ce s-a alăturat NASA în 1963, Scott a totalizat un timp petrecut în spaţiu de 546 de ore şi 54 de minute. În urma încheierii activităţii de astronaut, Scott a fost director al Dryden Flight Research Center, cu sediul în Edwards, California, din cadrul NASA. În prezent, este colonel în rezervă în cadrul Forţelor Aeriene SUA.

Pentru James Irwin a fost singura călătorie în spaţiu. Irwin, colonel în rezervă, în Forţele Aeriene SUA, s-a alăturat NASA în 1966. A părăsit agenţia spaţială după zborul Apollo 15, realizat în 1972, pentru a deveni pastor, înfiinţând o organizaţie religioasă denumită High Flight Foundation, cu sediul în Colorado Springs. Irwin a decedat în 1991, în urma unui infarct.

Din misiune a făcut parte și pilotul modulului de comandă Apollo 15, Alfred Worden. Worden, care fusese pilot de încercare, a fost selectat ca astronaut de NASA în 1966. A pilotat modulul de comandă Endeavour din cadrul misiunii Apollo 15, în timp ce Scott şi Irwin se aflau pe suprafaţa selenară.

Echipajul misiunii Apollo 15. Foto: Profimedia Images
Echipajul misiunii Apollo 15. Foto: Profimedia Images

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...