Mesaj RO-Alert în zona Praid: Nu consumați pești morți, faceți stocuri de apă. Arafat: Persoanele evacuate „vor rămâne evacuate”

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-1007223397
Imagine aeriană de la Praid. Foto: Profimedia Images

Secretarul de stat și șeful DSU Raed Arafat a declarat joi că persoanele evacuate la Praid „vor rămâne evacuate” iar singurul moment în care acestea se pot întoarce la casele lor este după implementarea senzorilor microseismici. Despre creşterea salinităţii în zonă, şeful DSU a menţionat că s-a dat un mesaj RO-Alert în zonă, în care populația e sfătuită să nu bea apa menajeră şi să nu se consume peşti morţi din apele curgătoare.

„Singurul moment în care putem să-i aducem înapoi, după o analiză foarte serioasă, este după implementarea senzorilor microseismici, la recomandarea inclusiv a expertilor care au fost din partea Comisei Europene, din partea Protecţiei Civile Europene, iar după o perioadă de monitorizare a senzorilor, care poate să dureze chiar şi săptămâni, atunci, dacă datele sunt liniştitoare, pot să se întoarcă oamenii în casele lor, în cele 45 de case evacuate, care multe dintre ele, vă reamintesc, sunt case de vacanţă care nu au fost locuite”, a spus Raed Arafat, citat de news.ro.

El a precizat că, din informaţiile care le au, sunt 27 de persoane care au fost evacuate.

„Ca să se întoarcă, trebuie să avem siguranţa, după implementarea acestui sistem de monitorizare performat, că ei sunt în siguranţă. Iar dacă apar modificări, atunci se poate trece la evacuare din nou”, a menţionat Arafat.

Secretarul de stat a mai spus că s-a discutat despre deschiderea unei zone de wellness care există în preajmă, unde există un bazin de apă sărată, dar în urma consultării s-a decis că nu este ok să fie deschisă zona respectivă şi să rămână şi aceasta închisă, până se implementează sistemul de monitorizare microseismic.

„La acest moment, la Praid rămâne situaţia cu persoanele evacuate aşa cum este, zona delimitată şi închisă”, a afirmat secretarul de stat.

Salinitatea apei în zonă a crescut. Furnizarea apei în trei localități a fost oprită

Şeful DSU a menţionat că sunt în aşteptarea unui raport tehnic al experţilor care au fost în zonă.

„Am avut o discuţie cu experţii tehnici de acolo, ne-au prezentat concluziile lor înaintea plecării şi se ţine legătura cu ei şi urmează, bineînţeles, să avem acest raport în 15 zile maxim de la finalizarea misiunii. Au mai rămas încă vreo 10 zile, sperăm să avem acest raport în 10-12 zile”, a afirmat Arafat.

Şeful DSU a mai anunţat că, începând de ieri, a început să crească din nou salinitatea în zonă astfel că, în urma discuţiilor din cadrul Comitetului Judeţean pentru situaţii de urgenţă, în localitatea Târnăveni, Găneşti şi Băgaciu urmează să fie sistată integral apa, adică şi apa menajeră de data asta.

„A fost dat un mesaj RO-Alert, dacă nu a fost dat, va apărea în următoarele minute, prin care se explică populaţiei că urmează a fi sistată apa, să-şi facă stocurile, în fiecare gospodărie, urmând că apă menajeră să fie distribuită prin grija Inspectoratului pentru situaţii de urgenţă, a autorităţilor locale”, a spus Raed Arafat.

„În cursul zilei de astăzi, 12.06.2025 pe raza UAT Târnăveni, Găneşti, Băgaciu urmează să fie sistată furnizarea de apa prin intermediul reţelei. Se recomandă realizarea de stocuri de apă menajeră. ISU, Aquaserv şi autorităţile locale vor distribui apa potabilă şi menajeră populaţiei. A nu se consuma peştii morţi din apele curgătoare!”, a transmis, joi, ISU Mureş.

Secretarul de stat a subliniat că la nivelul Inspectoratului General a solicitat mobilizarea unui număr de cisterne care le au în dotare şi care pot distribui apă menajeră şi care vor fi aduse din alte judeţe. El a arătat că este vorba de cisterne de 30.000 litri care urmează să ajungă de la Timişoara şi urmează să se facă un program de distribuire a apei menajere, pe lângă ce se făcea până acum, privind apa potabilă, pentru toată zona care este sub impactul sistării furnizăriide apă.

Potrivit lui Arafat, mesajul RO-Alert are un sfat foarte important, să nu se consume peşti morţi din apele curgătoare, pentru că creşterea salinităţii ar putea să ducă la o mortalitate piscicolă iar dacă apare acest lucru, sfatul clar către populaţie este să nu consume peşti morţi din apele curgătoare.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
La ce distanță de casa vecinului ai voie să construiești un garaj. Ce spune legea
Digi FM
Adrian Alexandrov, partenerul Elenei Udrea, primele declarații după ce aceasta a fost operată de urgență: „A...
Pro FM
LeAnn Rimes, moment jenant pe scenă. Și-a pierdut dinții în mijlocul concertului și a fugit în culise
Film Now
Cum a apărut Simone Ashley la premiera filmului „F1”, după ce rolul ei a fost eliminat la montaj: „Sunt...
Adevarul
Cine este Thomas Ferfelis, soțul Kirei Hagi, și ce tradiții machedonești are de respectat la nuntă. Părinții...
Newsweek
Cu cât au crescut pensiile în numai o lună? Care pensionari iau mai mulți bani decât în aprilie?
Digi FM
Punct final la „Nunta Secolului”. Jeff Bezos şi Lauren Sanchez au găzduit o petrecere în pijamale. Imaginile...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Brad Pitt, despre vizitele la Alcoolici Anonimi, făcute după despărțirea de Angelina Jolie: "Aveam nevoie de...
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget