Călin Georgescu: Administraţia Trump a notat abuzurile care s-au făcut asupra mea şi poporului român

Data publicării:
calin georgescu face declaratii
Călin Georgescu. Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu a declarat, marţi, că „garantează” faptul că administraţia Trump „a văzut şi a notat tot ce s-a întâmplat în România, toate abuzurile care s-au făcut asupra poporului român" şi cu siguranţă a constatat „confiscarea statalităţii” României de către preşedintele francez, Emmanuel Macron.

Călin Georgescu s-a prezentat astăzi la Tribunalul Bucureşti, unde s-a judecat o contestaţie depusă de el împotriva unei decizii a Judecătoriei Sectorului 1, prin care i-a fost menţinută măsura controlului judiciar.

La ieşirea din sediul tribunalului, în faţa a peste 100 de susţinători, care l-au aşteptat cu steaguri, costume populare şi muzică patriotică, Georgescu le-a vorbit despre „sistemul care şi-a arătat faţa hâdă”, dar şi despre „iubire”, „sincronicitate” şi „timpul lui Dumnezeu”.

„Sigur că nu există biruinţă fără cruce şi adevăr fără suferinţă. Dar constat că s-a făcut o selecţie inversă în acest zeci de ani, cum spunea Mihai Eminescu, faţă de situaţia pe care o avem în ţară. Însă, suntem într-un moment, o altă etapă a vieţii în lume şi asta este foarte important, chiar dacă nu o vedem încă. Eu vă spun că vom privi lucrurile total diferit, vom vedea altceva şi vom constata că scopul vieţii este total diferit faţă de ceea ce ştim. Ţine de sincronicitate şi sigur că timpul lui Dumnezeu nu este timpul oamenilor. Legat de ceea ce văd aici, în România este cu siguranţă clar că nu atât sistemul s-a devoalat şi şi-a arătat faţa hâdă, ci poporul român, trezit în conştiinţă, a acceptat să-l vadă, a ales să-l vadă. Şi-l vede fără ură, să ştiţi, îl vede însă decis ca drumul poporului român să şi-l asigure singur, fără intervenţia sistemului. Poporul român este hotărât să-şi decidă drumul singur. Şi se vede acest lucru, pentru că sistemul se teme de iubire şi poporul român răspândeşte şi împărtăşeşte iubire. Sistemul se fereşte de iubire şi îi este teamă de iubire, pentru că unitatea este adevărată forţă a poporului român”, a spus Georgescu în faţa susţinătorilor săi.

„Administraţia Trump „a văzut şi a notat tot ce s-a întâmplat în România”, spune Georgescu

În continuare, el a spus că garantează faptul că administraţia Trump „a văzut şi a notat tot ce s-a întâmplat în România, toate abuzurile care s-au făcut asupra lui şi poporului român”.

„Sunt convins că speranţa este din ce în ce mai mare şi ea se transformă în nădejde creştină. Există un filosof american, care spunea că la nevoie îţi vinzi hainele, dar în niciun caz principiile, în niciun caz convingerile. Şi eu vă garantez că administraţia Trump a văzut şi a notat tot ce s-a întâmplat în România, începând cu data de 6 decembrie, a notat toate abuzurile care s-au făcut şi se fac asupra mea, asupra poporului român. Cu siguranţă a constatat confiscarea statalităţii României de către Macron şi, cu siguranţă, toate aceste lucruri nu vor rămâne fără consecinţe la adresa celor responsabili”, a declarat Georgescu.

La final, el a dat asigurări că poporul român „va cuceri lumea prin iubire şi genialitate”.

„Vă spun aşa, speranţa şi convingerile şi principiile poporului român fac din el o prezenţă istorică imposibil de oprit. Sigur că sunt greutăţi, sunt solidar cu toţi cei care le au în această ţară, de aceea am spus că România este condusă de patocraţie şi asta e realitatea. Însă, cu siguranţă că trebuie să dăm dovadă de încredere, de optimism zâmbitor, un zâmbet care nu mai poate să apună niciodată şi să ne aducem aminte ce spunea Nicolae Bălcescu, că viaţa nu merită trăită dacă este trăit în genunchi, sub nicio formă. Şi vă spun aşa: poporul român este stăpân pe el însuşi şi va cuceri lumea prin nobleţe, prin genialitate şi în special prin ceva rar - prin iubire. Va fi un neam călăuză”, şi-a încheiat discursul fostul candidat la prezidenţiale.

În urmă cu o săptămână, Călin Georgescu a fost trimis în judecată de Parchetul General, sub control judiciar, pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.

Anchetatorii spun că, în perioada iunie 2020 - mai 2025, în repetate rânduri, el a promovat în public cultul mareşalului Ion Antonescu şi a făcut mai multe afirmaţii cu caracter laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, liderul mişcării legionare din perioada interbelică.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nicuşor Dan a răbufnit după ce a fost jignit de un român pe stradă! Preşedintele nu s-a putut abţine...
Digi FM
Tily Niculae, un nou mesaj după ce a anunțat că a divorțat în secret, după 15 ani de căsnicie: „Aleg să las...
Pro FM
Andra a împlinit 39 de ani, iar Cătălin Măruță i-a transmis un mesaj emoționant: „Fără tine nu am fi noi”
Film Now
Ce sfaturi a primit Pamela Anderson de la Priscilla Presley pentru remake-ul filmului „The Naked Gun”: „Ea...
Adevarul
Marile pericole la adresa României, identificate de un expert de la Oxford: „Mă îndoiesc că putem evita un...
Newsweek
Care stat din Europa a mai introdus CASS la pensie? Pensionarii vor primi bani în plus abia în 2026
Digi FM
Coșmar de nedescris pentru o turistă din Bali. Ce i s-a întâmplat după ce a băut un cocktail toxic: „Are...
Digi World
Antarctica, tot mai afectată de turism. „Un singur turist poate contribui la accelerarea topirii a circa 100...
Digi Animal World
Balenele albastre înghit zilnic până la 10 milioane de fragmente de microplastic. Semnal de alarmă și pentru...
Film Now
Ce avere și ce cheltuieli are Stifler din "American Pie". Veniturile lui Seann William Scott, dezvăluite în...
UTV
George Burcea, reacție ironică după ce a fost înlocuit în sezonul 2 din „Wednesday”. „Am cerut 5 milioane de...