Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat în dosarul în care era acuzat că a luat mită 800.000 de euro

Data actualizării: Data publicării:
calin popescu tariceanu conferinta de presa
Călin Popescu Tăriceanu Foto: INQUAM Photos/ Ilona Andrei

Călin Popescu-Tăriceanu a fost achitat, joi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul în care era acuzat că a luat o mită în valoare de 800.000 de dolari, în perioada 2007-2008, când era premier, relatează Agerpres. 

În acelaşi dosar, magistraţii Curții Supreme au decis achitarea lui Petru Berteanu, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la luare de mită, cel care l-ar fi ajutat pe fostul demnitar să primească foloase materiale de la reprezentanţii unei companii străine din domeniul IT.

De asemenea, Instanţa supremă a decis şi ridicarea sechestrului pus asupra imobilelor aparţinând lui Călin Popescu-Tăriceanu şi Petru Berteanu, precum şi asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând lui Ştefan Bogdan Teodorescu.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacă cu apel de procurorii DNA.

Acuzațiile aduse de DNA lui Tăriceanu

În rechizitoriu, procurorii anticorupție notau că fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu ar fi pretins (în cursul anului 2007) şi ar fi primit (în cursul anului 2008), în mod indirect, de la reprezentanţii unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD. 

El ar fi cerut această sumă pentru servicii de consultanţă, în schimbul exercitării atribuţiilor sale în aşa fel încât să fie adoptate o serie de hotărâri favorabile companiei, respectiv hotărârile de guvern 199/2008, 634/2008, 1193/2008 şi 1451/2008.

„Fapta de pretindere a prim-ministrului Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu s-ar fi realizat, în perioada aprilie - mai 2007, în mod indirect, prin intermediul unui om de afaceri (trimis în judecată în anul 2019 pentru complicitate la luare de mită), care ar fi solicitat în numele prim-ministrului un comision de 10% din valoarea actelor adiţionale/plăţilor la un contract comercial derulat de compania austriacă, în schimbul adoptării hotărârilor de guvern care urmau să permită acest lucru, conform intereselor companiei. Fapta de primire de către prim-ministrul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, în cursul anului 2008, în mod indirect, s-ar fi realizat prin două acţiuni de primire (la 7 noiembrie 2008 a sumei de 500.000 USD şi la 25 noiembrie 2008 a sumei de 300.000 USD)”, menţionau anchetatorii.

Potrivit DNA, suma totală de 800.000 USD, reprezentând comisionul plătit de reprezentanţii firmei austriece, prin intermediul unor companii offshore, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată unei firme de consultanţă.

 

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prima apariție oficială a Mirabelei Grădinaru alături de Nicușor Dan. Ținuta și gesturile ei au atras toate...
Digi FM
Cum arată tânăra care poartă corset 23 de ore pe zi, de 17 ani, ca să aibă talia subțire: „Bărbați adoră...
Pro FM
Jessica Simpson, despre lupta cu kilogramele în plus: „Cuvintele pot răni și rămâne cu tine toată viața”
Film Now
Cum a ajuns Uma Thurman să joace în „Pulp Fiction”: „Era un film mic, dar am știut că e special!” Inițial...
Adevarul
Imagini incredibile pe străzile unui oraș din Spania. Blocuri de gheață formate în luna iulie de grindina de...
Newsweek
Pensie crescută cu 300 lei după o cerere depusă la Casa de Pensii acum un an. Ce a contestat
Digi FM
Ce i-a spus Bob Geldof lui Freddie Mercury înainte de Live Aid 1985, votat cel mai bun concert rock din lume...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Val de reacții după ce o femeie a spus că își lasă câinele singur în curte toată ziua: „Vă rog să citiți...
Film Now
Salma Hayek, dans senzual lângă piscină. Cum arată actrița în costum de baie la 58 de ani: „Tu nu...
UTV
Cum arată vila Mihaelei Rădulescu din Monaco, locul unde și-a petrecut 10 ani alături de Felix: „Acum fac...