Caz morbid: un canibal își dezmembra victimele ca să facă din ele „medicamente tradiționale”

Data publicării:
canibalul
Rechizitoriul în acest caz conține detalii dintre cele mai sinistre în legătură cu actele de canibalism ale celor patru.

Un sud-african acuzat de canibalism a ajuns în această săptămână în fața instanței. El a apărut anul trecut în fața unei secții de polițe, având asupra lui un piciorul tăiat al unei victime, care se afla în stare avansată de putrefacție.

canibalul
Rechizitoriul în acest caz conține detalii dintre cele mai sinistre în legătură cu actele de canibalism ale celor patru.

Procesul vraciului Nino Mbath a început marți într-un tribunal din Pietermaritzburg, capitala provinciei sud-africane KwaZulu-Natal.

În august 2017, ajuns la secție ca să se predea poliției, bărbatul le-a declarat polițiștilor că se săturase să „mănânce părți de corpuri omenești”, relatează The Sunday Times.

Alături de Mbath au mai fost arestate, la începutul lui 2018, și alte trei persoane, sub aceeași acuzație de canibalism – Lungisani Magubane, Khayelihle Lamula și Sithembiso Sithole.

Rechizitoriul în acest caz conține detalii dintre cele mai sinistre în legătură cu actele de canibalism ale celor patru.

Ei ar fi hăcuit-o pe una dintre victime – o femeie de 24 de ani – pentru a face din ea medicamente tradiționale, pe care urmau să le vândă pe sume mari de bani.

Chiar dacă s-a autodenunțat, odată ajuns în fața judecătorilor, Mbath și complicii lui nu și-au recunoscut vina.

Polițiștii au declarat că, inițial, au crezut că aveau de-a face cu un bolnav mintal într-o criză de schizofrenie, când Mbath a scos mai întâi dintr-o pungă o mână ce părea a fi de cauciuc. Însă în clipa în care bărbatul le-a arătat și piciorul acoperit de viermi, aceștia și-au dat seama că sud-africanul nu mințea.

Ajunși la casa acestuia, dovezile erau pretutindeni.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...