Cercetătorii britanici au descoperit primul tratament nou din ultimii 50 de ani pentru crizele de astm: „Este un fel de miracol”

Data actualizării: Data publicării:
inhalator
Foto cu caracter ilustrativ: Shutterstock

Cercetătorii de la King's College din Londra spun că au găsit primul tratament nou din ultimii 50 de ani pentru crizele de astm. Injecția cu Benralizumab diminuează acțiunea sistemului imunitar care de multe ori poate agrava starea pacientului atât în astmul bronșic, cât și în afecțiunea pulmonară numită boală pulmonară obstructivă cronică (BPOC), scrie BBC

Benralizumab este deja utilizat în cazurile cele mai severe, dar cele mai recente cercetări sugerează că ar putea fi utilizat uzual pentru aproximativ două milioane de atacuri de astm în Marea Britanie, în fiecare an. Echipa de cercetare de la King's College din Londra spune că medicamentul ar putea „revoluționa” îngrijirea în astfel de cazuri. 

Descoperirile au venit după conștientizarea că nu toate atacurile de astm sau BPOC sunt la fel. În schimb, diferite părți ale sistemului imunitar reacționează altfel la diferiți pacienți.

„Acum putem vedea că există diferite modele de inflamație, putem fi mai inteligenți și putem da tratamentul potrivit, pacientului potrivit, la momentul potrivit”, a declarat Mona Bafadhel, de la King's College.

Benralizumab vizează un tip de globule albe din sânge, numite eozinofile, care pot provoca inflamații și leziuni ale plămânilor. Eozinofilele sunt implicate în aproximativ jumătate din crizele de astm și o treime din crizele de BPOC.

Dacă un astfel de atac, care implică dificultăți de respirație, respirație șuierătoare, tuse și constricție în piept , nu poate fi controlat cu inhalatoare obișnuite, atunci medicii prescriu în prezent steroizi.

Studiul, realizat pe 158 de persoane, a monitorizat pacienții timp de trei luni după administrarea tratamentului. Rezultatele au arătat o rată de eșec de 74%, atunci când li s-au administrat steroizi, și de doar 45% cu noul tratament. Persoanele tratate cu Benralizumab au avut șanse mai mici de a fi internate în spital, de a avea nevoie de altă rundă de tratament sau de a muri. 

Bafadhel spune că acest lucru ar putea aduce beneficii unui număr mare de oameni, deoarece două milioane de atacuri pe an „nu sunt un număr mic”: „Nu am avut o schimbare în tratament de 50 de ani, va revoluționa modul în care tratăm oamenii atunci când nu se simt bine”, a declarat ea. 

„Un fel de miracol”

Voluntarii au raportat, de asemenea, simptome îmbunătățite și o calitate mai bună a vieții cu noul medicament.

Alison Spooner, care are 55 de ani și este din Oxfordshire, a fost unul dintre cei care au luat parte la studiu. Ea are astm bronșic încă din copilărie, dar s-a agravat în ultimii cinci ani și a avut trei atacuri majore.

„Păreau să se înrăutățească, lipsa respirației este destul de înspăimântătoare atunci când gâfâi și nu ai, totuși, de ce să gâfâi”, a spus ea. Alison a declarat că s-a simțit „total diferit” după injecție și încă își folosește inhalatoarele, dar „doar pentru că mi s-a spus să o fac”.

„Din păcate, niciun medicament nu te scapă complet de astm, dar acesta este cel mai aproape de a o face. De fapt, este un fel de miracol”, adaugă ea.

Injecția Benralizumab nu este pregătită pentru utilizare pe scară largă. Va fi nevoie în continuare de un proces mai mare, care urmează să înceapă în 2025 și care va dura doi ani, pentru ca oamenii de știință să se asigure de fiecare beneficiu. Oricine primește deja aceste medicamente ar trebui să continue să urmeze rețeta.

„O mare promosiune”

Acest studiu va trebui, de asemenea, să evalueze raportul dintre cost și eficacitate, având în vedere că anticorpii monoclonali, folosiți în această terapie, sunt medicamente scumpe.

Însă doctorul Sanjay Ramakrishnan, de la Universitatea din Oxford, a spus că toate eforturile depuse până acum „arată o mare promisiune” și că tratamentul pentru BPOC a fost „blocat în secolul al XX-lea”, în ciuda faptului că este una dintre principalele cauze de deces la nivel mondial.

Utilizarea pe termen lung a steroizilor este asociată cu efecte secundare, inclusiv creșterea în greutate, diabet și oase slabe.

Geoffrey Pointing, în vârstă de 77 de ani, din Oxfordshire, care a participat și el la studiu, a declarat: „Nu am avut nicio reacție secundară, așa cum obișnuiam să am cu comprimatele de steroizi. Nu dormeam niciodată bine în prima noapte în care luam steroizi, dar în prima zi de studiu, am putut dormi și am putut să-mi continui viața fără probleme”.

Se estimează că patru persoane cu astm bronșic și 85 de persoane cu BPOC mor în Regatul Unit în fiecare zi. Samantha Walker, doctor la organizația de caritate Asthma + Lung UK, a spus că rezultatele sunt „vești grozave”.

„Dar este îngrozitor că acesta este primul tratament nou pentru cei care suferă de astm bronșic și atacuri de BPOC în 50 de ani”, a spus ea.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Adevărul despre semnele de pe corpul lui Vladimir Putin! Un medic explică de ce suferă liderul rus, este...
Digi FM
Hărțuitorul familiei Măruță a ajuns inclusiv la casa părinților Andrei. Cătălin Măruță: "Are obsesii față de...
Pro FM
Shakira, trup de zeiță în costum de baie, la 48 de ani. Artista, surprinsă în timp ce se relaxa la plajă...
Film Now
Helen Mirren, secretul căsniciei cu Taylor Hackford: „Să fiu sinceră, nu-mi place să lucrez cu el”. Sunt...
Adevarul
Momentul cumplit în care un copil de 10 ani, aflat pe o trotinetă electrică, este lovit de o maşină pe o...
Newsweek
Sindicalistul Geană, mândru că George Simion a fost la protestul Romsilva. Are 6.500€/lună venituri
Digi FM
Ce se întâmplă acum cu fetița rămasă orfană după ce tatăl i-a ucis mama, iar apoi s-a sinucis. Micuța de doar...
Digi World
Un studiu asociază mii de decese în Germania cu rezistenţa la antibiotice. „Una dintre cele mai mari...
Digi Animal World
Mic la stat, mare la pază și cu barbă serioasă: ”Schnautzerul pitic, ideal pentru oamenii singuri”
Film Now
Ce avere și ce cheltuieli are Stifler din "American Pie". Veniturile lui Seann William Scott, dezvăluite în...
UTV
George Burcea, reacție ironică după ce a fost înlocuit în sezonul 2 din „Wednesday”. „Am cerut 5 milioane de...