Climatolog: Fenomenele extreme se vor intensifica în România. Ce vreme ne așteaptă anul acesta

Data publicării:
tornada

Modelele dezvoltate de climatologii americani arată că mișcarea aerului se modifică la nivel global, ceea ce va va avea ca efect, printre altele, un sezon de furtuni mai intense decât până acum. Acest lucru va afecta și România, unde fenomenele extreme își vor face apariția mai des și mai puternic, indiferent dacă e vorba de caniculă sau de tornade, avertizează climatologul Roxana Bojariu.

Modificarea mișcării aerului la nivel global, în jurul tropicelor, va favoriza un sezon al furtunilor mai intens decât în anii trecuți. Puterea uraganelor crește o dată cu temperatura apei la suprafața oceanelor, a explicat Roxana Bojariu sâmbătă, la Digi24. Ea a spus că se ia în calcul introducerea categoriei 6 la uragane, pentru cele care dezvoltă vânturi de peste 252 km/h (în momentul de față, uraganele sunt clasificate de la 1 la 5, în funcție de puterea vântului).

Toate aceste modificări climatice vor avea consecințe și România, unde ne putem aștepta în continuare la fenomene extreme, dar de intensitat emai mare: vânt, furtuni, tornade, valuri de caniculă.

“Modelele arată că vor fi alternanțe de perioade lungi de căldură intensă, cu perioade scurte de furtuni violente, cu manifestări foarte locale“, a mai declarat Roxana Bojariu.

Acest lucru poate avea efecte negative asupra solului, care va primi cantități masive de apă pe suprafețe restrânse, ceea ce poate afecta agricultura, dar și comunitățile.

Editor: B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Perioada care se ia acum în calcul la vechime, însă uitată de mulţi angajaţi. E vorba de câţiva ani, spune...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Bianca Censori, de nerecunoscut într-un pictorial realizat de Kanye West. Fanii au reacționat: „Ești un...
Film Now
Caterina Murino, fostă fată Bond, este însărcinată la 47 de ani: „A trebuit să cer ajutor medicinei pentru a...
Adevarul
Oferta globală de îmbrăcăminte se reconfigurează: cine va fabrica genul de produse „Made in China"
Newsweek
PSD cere ca CASS la pensie să se plătească doar de la 4.000 lei. Cine va câștiga 100 lei la pensie?
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Filmul care în cinci zile a adunat 300 de milioane de dolari la nivel global. „F1”, pe 2 în box office
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie