Bărbatul care a descoperit la 50 de ani că este fiul unui sultan din Malaezia și moștenitor al unei averi fabuloase

Data publicării:
Keith Williams
Foto: S4C

Un comerciant de cărbune din Țara Galilor a descoperit că este fiul nelegitim al unui sultan din Malaezia și, posibil, moștenitorul unei averi uriașe.

Keith Williams
Foto: S4C

Keith Williams, în vârstă de 66 de ani, trăiește într-un bungalou modest din Carmarthenshire, scrie The Sun. Timp de 20 de ani a lucrat în cadrul afacerii cu cărbune a tatălui său adoptiv. Însă în tot acest timp a fost de fapt parte din monarhia malaysiană și fiul biologic al celui de-al 33-ilea sultan al statului Perak, Idris Iskandar Al-Mutawakkil Alallahi Shah. Familia lui biologică, trăiește într-un palat.

Mama lui Keith, Elizabeth Rosa, în vârstă de 17 ani, făcea școala de asistente la un spital din Carshalton, Surrey, atunci când l-a întâlnit pe sultanul care venise la studii în Marea Britanie. Au avut o scurtă relație, iar ea a rămas însărcinată.

După ce s-a întors în Malezia, în 1963, tatăl lui Keith a devenit sultan, rol pe care l-a ocupat până la moartea acestuia, în 1984, în urma unui atac de cord. Keith, în schimb, a fost dat spre adopție la vârsta de 2 ani, fără să știe că are sânge albastru și face parte dintr-o familie regală aflată la mii de kilometri depărtare.

Bărbatul și-a descoperit identitatea la vârsta de aproape 50 de ani, atunci când și-a cunoscut mama biologică, pe Elizabeth.

„Aveam aproape 50 de ani când am găsit-o pe mama și a fost un șoc în adevăratul sens al cuvântului, am fost puțin supărat. Să afli că ești fiul unui sultan nu e ceva la care să te aștepți. Am părul negru tăciune și pielea închisă la culoare, însă am avut o copilărie fantastică, iar părinții mei adoptivi mi-au spus despre mama la vârsta de 13 ani. Nu mi-am imaginat niciodată că aș putea face parte dintr-o familie regală din cealaltă parte a lumii. Este ca o poveste Disney”, a spus bărbatul.

Idris Iskandar Al-Mutawakkil Alallahi Shah
Sultanul Idris Iskandar Al-Mutawakkil Alallahi Shah (Foto: S4C)

Malaezia are nouă sultani care trăiesc în palate luxoase. După ce a descoperit cine este, Keith a încercat să-și contacteze familia pe Facebook. Rudele lui biologice au recunoscut că seamănă cu sultanul mort în anii ‘80, însă nu au vrut să dezvolte o relație cu el.

Aceștia și-au construit de atunci un nou palat, iar scaunul de sultan este momentan ocupat de un bărbat despre care Keith crede că i-ar fi văr. Acesta a refuzat însă orice contact cu britanicul.

Keith a mers în Malezia și a vizitat mausoleul tatălui său, însă nu a fost invitat în palatul vărului său. Acesta crede că membrii familiei refuză să vorbească cu el pentru că le-ar putea cere o parte din avere.

Tatăl lui mai are 10 băieți, care au refuzat să-l cunoască pe Keith. Cu toate acestea, bărbatul și-a cunoscut sora vitregă, Ku Ess.

Keith a dezvăluit și că și-a făcut un test ADN care demonstrează că are origini asiatice. A cerut chiar și cetățenie malaysiană, însă nu a auzit nimic înapoi de la autorități.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...