Meleșcanu: Suntem pregătiți să îi oferim asistență consulară doamnei Țurcan

Data actualizării: Data publicării:
carina turcan

MAE este pregătit să îi ofere asistență consulară Carinei Țurcan, acuzată în Rusia de spionaj în favoarea României, a declarat ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu.

Ea ar fi fost plasată în arest preventiv până pe 13 august. Deocamdată sunt puține informațiile oficiale. O publicație rusească a scris despre cazul Carinei Țurcan, membru în Consiliul de Administraţie al unei mari companii ruseşti din sectorul energetic, cu afaceri afaceri în mai multe ţări.

E vorba de compania Inter Rao, care deţine cea mai mare centrală termoelectrică din Republica Moldova.

Presa rusă spune că aceasta a colaborat cu mai mulți oameni de afaceri despre care se spune că ar avea legătură cu serviciile de informații. Dacă va fi găsită vinovată riscă 20 de ani de închisoare.

Teodor Meleșcanu: Nu avem niciun fel de comunicări oficiale din partea Ambasadei Rusiei pe această temă. Este vorba, într-adevăr, despre o cetățeancă cu mai multe pasapoarte, mai multe cetățenii. Are și cetățenie rusă, și cetățenie moldovenească, și cetățenie română. Suntem pregătiți să îi oferim asistență consulară în cazul în care se va confirma oficial această reținere a respectivei doamne Țurcan.

Reporter: Cu serviciile secrete din România ați avut vreo discuție?

Teodor Meleșcanu: Nu am avut discuții despre această persoană. Probabil dacă va fi cazul, dacă se va dovedi că este o chestiune reală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri