Scrisoare deschisă | Jurnaliști TVR, indignați de limbajul Doinei Gradea

Data publicării:
tvr

Mai mulți jurnaliştii ai Direcției Știri TVR au semnat o scrisoare deschisă adresată conducerii televiziunii, prin care se declară indignaţi de limbajul folosit de preşedintele-director general Doina Gradea la adresa unui reporter.

Ei spun că sunt îngrijoraţi de modul dispreţuitor în care conducerea tratează televiziunea publică şi pe cei care pun în practică principiile ei, adăugând că nu sunt „hateri de profesie”, aşa cum i-a numit Doina Gradea pe jurnalişti, ci doar încearcă să îşi facă meseria şi să îşi respecte publicul.

„Noi, jurnaliştii Direcţiei Știri a TVR, suntem consternaţi şi indignaţi de limbajul folosit de preşedintele-director general Doina Gradea la adresa unui reporter şi a redacţiei în general. Îi solicităm doamnei PDG să îi ceară scuze colegei noastre, un jurnalist onest şi profesionist, care a acţionat în interesul public. În acelaşi timp, ne declarăm îngrijoraţi de dispreţul pe care doamna Doina Gradea şi domnul Eduard Dârvariu îl arată faţă de principiile şi misiunea televiziunii publice şi faţă de cei care încearcă să le respecte şi să le pună în practică, într-un peisaj mediatic tot mai dificil şi lipsit de reguli. O asigurăm pe doamna Doina Gradea că nu suntem hateri de profesie, încercăm doar să ne facem meseia şi să ne respectăm publicul, deşi de cele mai multe ori nu este deloc uşor”, se arată în scrisoare semnată de mai mulţi jurnalişti ai TVR.

O primă parte a unei anchete realizate de jurnalistul Dragoş Pătraru în ultimele şapte luni, de când spune că a aflat „planul pe care noua conducere îl are cu TVR”, a fost publicată joi, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, pe platforma YouTube, unde mai multe înregistrări din discuţii cu Doina Gradea, preşedinte-director general al SRTv, şi Eduard Dârvariu, director TVR 1 şi producător executiv, relevă, spune el, acţiuni de intimidare, ameninţări şi cenzură.

Acordul semnat cu SRTv îi impune lui Pătraru să nu vorbească „de rău” instituţia, cu excepţia situaţiei în care este vorba despre interesul public.

În înregistrarea video publicată joi, Dragoş Pătraru reclamă, în calitate de avertizor public: acţiuni de intimidare, ameninţări, cenzură, încălcarea valorilor şi normelor etice ale TVR, decizii editorile împotriva interesului public şi decizii financiare împotriva bugetului.

El anunţă: „Tragem un serios semnal de alarmă cu privire la ce se întâmplă la televiziunea publică. Deşi e greu de spus în ce măsură, într-o societate cu totul strâmbă, un comportament aberant mai poate fi perceput ca atare”.

După ce Doina Gradea îl mustrează pe Pătraru că ar fi vorbit urât la adresa unui coleg, ea a spus despre o reporteriţă: „Este o tipă cu cap de porc. Nu poţi să o scoţi pe post. Dar, ok femeia”.

În plus, preşedinta SRTv susţine că unii dintre jurnaliştii instituţiei merită „pumni în gură” şi, mai mult, să le fi fost adus un şef din afară „ca să vă taie”.

Sursa: news.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde se ascunde Klaus Iohannis în timp ce ANAF îi cere 1 milion de euro. Fostul președinte a stârnit furie cu...
Digi FM
Irinel Columbeanu, criticat după ce Irina i-a plătit datoriile de la azil: „I-a plăcut viața, a iubit femei...
Pro FM
Bianca Censori, imaginile provocatoare care i-au adus noi critici: „Pentru nimeni și nimic nu merită să-ți...
Film Now
Halle Berry a fost Miss World USA. Cum arăta în 1986
Adevarul
Amendă de 95.000 de euro pentru un șofer care conducea cu 77 km/h în Elveția. Cum a fost calculată sancțiunea
Newsweek
Poate fi pusă poprire pe pensie sau pe salariu minim? În ce condiții executorul poate lua banii
Digi FM
Cea mai mică pensie din România. Câți bani ia o persoană care a lucrat doar o singură zi
Digi World
Un reputat astrofizician de la Harvard avertizează: o navă extraterestră „ostilă” ar putea lovi Pământul în...
Digi Animal World
Ce a descoperit o femeie în propria baie, în timp ce spală rufele. A ajuns la spital pentru vaccin antirabic
Film Now
Charlie Sheen, declarații la opt ani de când a renunțat la alcool: „Rușinea te sufocă. Chiar i-am rănit pe...
UTV
Adela Popescu, despre începutul relației cu Radu Vâlcan. „Mi-a luat puțin timp până m-am lămurit că...