Un medic din Taiwan a descoperit patru albine vii în ochiul unei femei. E primul caz din lume

Data actualizării: Data publicării:
oftalmolog medic control ochi
FOTO: Shuttetstock

O femeie din Taiwan a mers la medic după ce a crezut că a făcut o infecție la unul dintre ochi, scrie The Guardian. Ajunsă acolo, a aflat că are patru albine în ochi, care se hrăneau cu lacrimile ei.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Nu este vorba despre albinele pe care le știm cu toții. Această specie se numește Halictidae. Albinele din această specie sunt atrase de sarea din transpirație sau din lacrimi în acest caz. Tocmai de aceea englezii le spun, colocvial, „sweat bees”. Sunt de obicei confundate cu viespile sau muștele.

Descoperirea l-a șocat și pe medicul tinerei de 29 de ani pe nume He, care a descris incidentul ca „primul caz” de acest fel din lume. Din fericire, acesta a reușit să extragă toate albinele din canalul lacrimal al femeii. Spre surprinderea întregului personal al Spitalul Universitar Fooyin, insectele încă trăiau.

„Am văzut ceva ce păreau să fie picioare de insecte, așa că am tras ușor de ele, în timp ce priveam prin microscop, rând pe rând, fără să le rănesc”, a spus medicul oftalmolog Dr Hung Chi-ting.

He, identificată numai după numele de familie, a povestit că îngrijea mormântul unei rude decedate și tăia buruieni atunci când a simțit că i-a intrat ceva în ochi. A crezut că este pământ, s-a clătit cu apă și a mers la culcare. Peste noapte însă, ochiul s-a umflat și a început să simtă o durere ascuțită sub pleoapă.

Faptul că nu s-a scărpinat la nivelul ochiului i-a salvat vederea lui He.

Albinele din specia Halictidae sunt răspândite peste tot prin lume. Nu sunt agresive și împung numai dacă sunt atinse.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbarea uriaşă observată la Nicuşor Dan! Mulţi sunt îngrijoraţi, ce se întâmplă cu preşedintele este...
Digi FM
Fiul lui Nadal, momente delicioase cu Federer, Djokovic și Murray. Imagini virale cu puștiul plin de energie
Pro FM
CRBL, adevărul despre divorțul de Elena Viscu: „Au existat încercări!” Care a fost momentul când au decis să...
Film Now
Sofia Vergara, siluetă de vis în costum de baie: "Vara nu e pregătită pentru tine". Ședință foto improvizată...
Adevarul
China a devenit cel mai mare recuperator de datorii din lume. Ce înseamnă asta pentru viitorul a zeci de țări
Newsweek
Care pensii ar urma să crească cu sute de lei? Cine sunt pensionarii care vor lua bani în plus?
Digi FM
Interesul pentru prevenție este în creștere în România, însă adoptarea obiceiurilor zilnice necesită în...
Digi World
Sfârșitul Universului va veni mai devreme decât se prevedea, cred oamenii de știință olandezi
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Arnold Schwarzenegger, despre scena pe care ar șterge-o definitiv din carieră: „Era ridicolă, dar a fost un...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”