Două fetițe de 5 și 7 ani, care se jucau în podul casei, au căzut prin tavanul de rigips. Una dintre ele este internată la ATI

Data publicării:
gaura in tavan
Două fetițe de 5 și 7 ani din Bihor, care se jucau în podul casei, au căzut prin tavanul de rigips. Fotografie cu caracter ilustrativ. Credit foto: Guliver/Getty Images

Caz șocant în Bihor, unde două fetițe de 5, respectiv 7 ani au ajuns la spital după un incident teribil petrecut chiar în locuința familiei. Copilele se jucau în podul casei, când au căzut prin tavanul de rigips, de la 2,5 metri înălțime. În urma rănilor suferite, fetițele au fost internate în spital, cea mai mare fiind la Terapie Intensivă, scrie eBihoreanul.

Apelul la 112 a fost dat joi, în jurul prânzului, din localitatea Luncșoara, județul Bihor.

"În jurul orei 13:35, un apelant al numărului unic 112 sesiza producerea unui grav eveniment în localitatea Luncșoara, comuna Aușeu, soldat cu rănirea gravă a două fetițe, care căzuseră din pod, prin tavanul de rigips, una dintre acestea, în vârstă de 7 ani, fiind în stare de inconștiență”, au transmis, la scurt timp după incident, reprezentanții ISU Crișana.

Imediat, mai multe echipaje de salvatori au pornit spre adresa indicată, inclusiv un elicopter SMURD.

"Ajunse la fața locului, echipajul medical care încadrează elicopterul SMURD și echipajul de pompieri militari paramedici au acordat îngrijirile care se impuneau celor două micuțe, iar ulterior, fetița în vârstă de 7 ani, aflată în stare de inconștiență, a fost transportată cu elicopterul, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Bihor, iar cea în vârstă de 5 ani, care suferise un traumatism, a fost transportată de pompierii paramedici la Spitalul Clinic Municipal Dr. Gavril Curteanu Oradea", au mai transmis pompierii.

Fetița de 7 ani a suferit un traumatism cranian, cu alterare ușoară a stării de conștiență și un traumatism abdominal, spun medicii. Ea este internată pe secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean. "Este ușor somnolentă, fiind puțin sedată, dar este conștientă", a transmis, pentru sursa citată, șeful UPU SMURD, dr. Hadrian Borcea.

În urma căzăturii din pod, fetița de 5 ani a suferit un traumatism de torace și o fractură de claviculă, ea fiind internată pe secția de Chirurgie Pediatrică a fostului Spital Municipal din Oradea, acum secție a Spitalului Județean, scrie sursa citată.

Fetele se jucau în podul unui imobil aflat în renovare, spun polițiștii, care anunță că fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs teribilul incident.

"La fața locului, polițiștii au constatat că, două minore, de 5 și 7 ani, din Luncșoara, în timp ce se jucau în podul unui imobil din Luncșoara, aflat în renovare, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi căzut prin podeaua de la podul imobilului, de la o înălțime de aproximativ 2,5 metri", se arată în comunicatul trimis presei de agent șef Alin Laza, ofițer de presă în cadrul IPJ Bihor.

În cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Revin radarele fixe pe șoselele din România. Lista completă cu drumurile care vor fi monitorizate
Digi FM
Fiica secretă a lui Vladimir Putin, confruntată pe străzile din Paris de un jurnalist ucrainean: „Îmi pare...
Pro FM
Alina Eremia, de nerecunoscut cu părul scurt. Fanii nu au fost încântați de look-ul artistei: „Nu ți se...
Film Now
Gwyneth Paltrow admite că se simte „singură” în timpul sărbătorilor din cauza soțului ei, Brad Falchuk: „E un...
Adevarul
Bărbat acuzat de omor, după ce și-a lăsat iubita să moară de frig pe cel mai înalt munte din Austria
Newsweek
Dosarele de pensie blochează CCR. Mii de cazuri întârziate cu 3 ani. Cum pierd bani pensionarii? DOCUMENT
Digi FM
Ordinea pe buletinul de vot pentru Primăria Capitalei la alegerile din 7 decembrie 2025. 17 candidați, un...
Digi World
Ce este guturaiul, cea mai frecventă boală de sezon la copii. Care sunt semnalele de alarmă la care părinții...
Digi Animal World
Animal rar, surprins de camerele de supraveghere ale unei case din Pennsylvania. Toți s-au uimit de...
Film Now
Emma Heming, despre decizia dureroasă de a-l muta pe Bruce Willis într-o altă casă: „Dacă nu ești acolo 24/7...
UTV
De ce este Theo Rose atât de slabă. Artista explică motivul din spatele siluetei și spune cu ce se confruntă