2012, anul insolvențelor

Data publicării:
25022013 20m 20insolvente-51474

Anul trecut a fost deschisă procedura insolvenţei pentru un număr de peste 23.600 de companii. Comparativ cu 2011, când au fost înregistrate 21.499 de cazuri, numărul de insolvenţe a crescut cu 10%. Comparativ cu anul 2010, diferența este şi mai mare, de 20%.

Creşteri importante ale numărului de insolvenţe s-au înregistrat în rândul companiilor cu afaceri în comerţ, imobiliare şi turism. Pe de altă parte, în cazul companiilor de telecomunicaţii şi a celor de utilităţi s-a redus numărul de insolvenţe, comparativ cu anul 2011.

Cele mai afectate zone din ţară sunt Sudul, regiunea Dobrogei și Maramureşului. Aici sunt adunate aproximativ jumătate din totalul insolvenţelor înregistate. În București și nordul Moldovei numărul cazurilor de insolvență a scăzut.

Atunci când o companie adună datorii şi cere insolventa, prima masură pe care o iau managerii este să concedieze angajaţi. Efectul se vede imediat în piaţă. Puterea de cumpărare scade, iar vânzările sunt în declin.

Potrivit unui studiu al companiei Coface, în comerţul cu amănuntul au fost cu 62% mai multe cazuri, în tranzacţii imobiliare, cu 38%, în hoteluri și restaurante, 48%.

Cea mai recentă insolvență de amploare este e admisă azi de completul Tribunalul Dâmboviţa în cazul Combinatului Siderurgic Mechel din Târgovişte, depusă marţea trecută de conducerea acesteia. Cererea a fost depusă în aceeaşi zi în care proprietarul combinatelor Mechel a anunţat că a vândut toate unităţile din ţară cu suma de 52 de euro către firma Invest Nikarom din Bucureşti, companie controlată de doi cetăţeni ruşi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri