A început procesul șefului FMI, Christine Lagarde

Data publicării:
Lagarde- Mediafax

Procesul în care actualul director general al Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, este acuzată de neglijență, într-un dosar de arbitraj care datează din perioada în care aceasta ocupa postul de ministru al Economiei, a început luni la Paris.

Lagarde- Mediafax-1

Christine Lagarde nu a făcut nicio declarație la sosirea sa la sediul Curții de Justiție a Republicii Franceze (CJR), singura instanță abilitată să ancheteze membri ai Guvernului francez pentru fapte comise în timpul mandatului lor, transmit AFP și Reuters, informează Agerpres.ro.

Apărarea fostului ministru al Economiei va cere amânarea procesului. Potrivit avocaților lui Christine Lagarde, trebuie mai întâi judecat omul de afaceri Bernard Tapie precum și alți oameni de afaceri bănuiți că au deturnat peste 400 de milioane de euro în 2008.

Fostului ministru al Economiei i se reproșează că a recurs la un arbitraj privat, în loc să meargă în justiție, pentru un litigiu între omul de afaceri Bernard Tapie și Credit Lyonnais. Litigiul viza o tranzacție ce a avut loc în 1993, când Tapie a vândut băncii franceze participația pe care o deținea la producătorul german de îmbrăcăminte și echipamente sportive Adidas. Mai târziu, banca a vândut pachetul cu un profit semnificativ, iar Tapie a început o acțiune în justiție, susținând că a fost fraudat. În urma judecării cazului într-o comisie de arbitraj, Tapie a obținut de la stat despăgubiri de 404 milioane de euro, cu mult mai ridicate decât ar fi putut primi în justiție.

Într-un reportaj difuzat duminică seara pe postul de televiziune France 2, înainte de debutul procesului, directorul general al FMI s-a declarat încrezătoare și hotărâtă. "Neglijența este un delict nonintențional. Cu toții putem fi puțin neglijenți într-un anumit moment al vieții. Cred că am încercat să îmi fac munca cel mai bine posibil, în limitele a ceea ce știam", a spus Christine Lagarde.

Directorul general al FMI riscă un an de închisoare și o amendă de 15.000 de euro. În cazul în care va fi condamnată la pedepsa maximă, vor apărea semne de întrebare cu privire la capacitatea lui Christine Lagarde de a continua să dețină un post pe care predecesorul său, francezul Dominique Strauss Kahn, l-a părăsit în 2011 în urma acuzațiilor de agresiune sexuală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Răsturnare de situație în cazul crimei din Cosmopolis. A fost emis ordin de protecție și împotriva soțului...
Digi FM
Noi detalii au ieșit la iveală despre Robert Wolf, bărbatul care a împușcat-o pe Teodora Marcu într-un...
Pro FM
Miley Cyrus rupe tăcerea despre rochia din „Flowers”, despre care fanii credeau că e o aluzie la Jennifer...
Film Now
Sharon Stone, adevărul despre cum se menține în formă la 67 de ani: „Nu trebuie să mergi mereu la sală!” La...
Adevarul
O operațiune ca în „Misiune Imposibilă”. Rusia a suferit pierderi ireparabile în timpul atacului cu drone...
Newsweek
Pensiile în România, de 3 ori mai mici decât în UE. Ce pensii au românii din Spania și Italia?
Digi FM
Romanița Iovan, dezvăluiri neașteptate despre fiul ei. Albert a fost admis la cinci facultăți din Marea...
Digi World
Ce a arătat un studiu făcut pe 200.000 de femei despre sănătatea mintală a mamelor. În cazul taților...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Pedro Pascal și Dakota Johnson, flirt în „Materialists”. Fanii, nerăbdători. „Madame Web va alege: Captain...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”