Peste 44.000 de porci vor fi sacrificaţi după confirmarea virusului PPA

Data publicării:
Misconceptions Surrounding Eating Pork And The Swine Flu Lower Hog Prices
Foto: Guliver/Getty Images

Toţi porcii din exploataţia unde a fost confirmat virusul Pestei Porcine Africane (PPA), respectiv 44.580 capete, vor fi sacrificaţi iar carcasele vor fi distruse, informează luni Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), potrivit Agerpres.

Misconceptions Surrounding Eating Pork And The Swine Flu Lower Hog Prices
Foto: Guliver/Getty Images

Ancheta epidemiologică demarată de ANSVSA în data de 28 iunie, ca urmare a depistării virusului Pestei Porcine Africane (PPA) într-un abator aparţinând unei exploataţii comerciale de creştere a porcilor din judeţul Tulcea, precum şi rezultatele examenelor de laborator au confirmat prezenţa acestuia şi în fermele aparţinând aceleiaşi exploataţii

„Conform procedurilor, vor fi sacrificaţi toţi porcii existenţi în exploataţie (44.580 de capete), de la care se va preleva un număr suficient de probe, rezultatele de laborator urmând a fi utilizate în cadrul investigaţiilor epidemiologice, pentru determinarea modului în care a fost introdus virusul pestei porcine africane în exploataţie. Carcasele suinelor vor fi distruse sub supraveghere oficială. Pentru această operaţiune au fost aduse din judeţul Timiş, cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale, patru incineratoare mobile”, menţionează sursa citată.

După depopulare, vor urma operaţiunile de curăţare mecanică, dezinfecţie, deratizare şi dezinsecţie a zonelor afectate şi a mijloacelor de transport.

Personal sanitar veterinar va participa, alături de reprezentanţi ai poliţiei, la controale în trafic şi la alte verificări specifice, pentru asigurarea respectării măsurilor de carantină impuse şi a restricţiilor de circulaţie.

ANSVSA a dispus detaşarea de personal de specialitate din alte zece judeţe iar la acţiunile care se desfăşoară în focar sunt prezenţi preşedintele Autorităţii, Geronimo Brănescu, şi o echipă de specialişti din cadrul ANSVSA, de la nivel central. De asemenea, pentru a veni în sprijinul autorităţilor, au sosit doi experţi din partea Comisiei Europene, care vor participa la evaluarea situaţiei şi vor oferi consultanţă de specialitate pentru o gestionare operativă.

Este pentru prima dată când se confirmă această boală într-o exploataţie comercială de creştere a porcilor.

Prefectul judeţului Tulcea, Lucian Furdui, a anunţat, în 21 iunie, că aproximativ 500 de suine au fost eutanasiate în ultimele două săptămâni, din cauza suspiciunilor de pestă porcină africană (PPA) apărute în unele comunităţi izolate din Delta Dunării.

Tot în luna iunie a acestui an, Ucraina a notificat trei focare de pestă porcină africană la porcii domestici, în localităţile situate în apropiere de graniţa cu România. Potrivit sursei citate, porcii bolnavi dar şi animalele care au fost în contact cu aceştia au fost ucişi conform procedurilor, realizându-se ecarisarea cadavrelor.

Pesta Porcină Africană a fost confirmată anul trecut în România pentru prima dată într-o gospodărie particulară de la periferia municipiului Satu-Mare.

Virusul care provoacă Pesta Porcină Africană este inofensiv pentru oameni şi pentru alte animale, însă, pentru mistreţi şi porcii de fermă, boala - pentru care nu există încă un vaccin - este mortală în aproape toate cazurile, ducând la decesul animalelor în termen de 10 zile. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...