Petre Daea a anunţat că sprijinul primit de fermieri de la Comisia Europeană va fi dublat de la bugetul statului

Data actualizării: Data publicării:
petre daea vorbeste un fermier
Petre Daea a anunţat că sprijinul primit de fermieri de la Comisia Europeană va fi dublat de la bugetul statului. Foto: Facebook / Petre Daea

Petre Daea a anunțat sâmbătă că ajutorul acordat fermierilor români de Comisia Europeană în contextul crizei cerealelor va fi dublat cu bani de la bugetul statului.

„Lucrurile s-au stabilit. Prima tranşă, primul ajutor a venit, ajutorul respectiv l-am dublat cu sume de la bugetul statului, am pus în mişcare actul normativ, actul normativ pentru sprijinul fermierilor pentru stocurile de cereale, de grâu practic, aici ne-am îndreptat. (...) Vor veni sume suplimentare. Nemulţumirea este la toată lumea, nu este numai la fermierii români”, a declarat ministrul Petre Daea.

„Datorită intervenţiei pe care a avut-o preşedintele Klaus Iohannis la Consiliul European, România şi nu numai România, intră într-un sprijin suplimentar cu sume care s-au discutat şi care se prelucrează acum la Comisia Europeană, urmând ca pe baza acelor comunicări pe care le vom primi de la Comisia Europeană să realizăm actul normativ şi noi să fim pregătiţi din acest punct de vedere pentru a veni şi cu sume suplimentare. Alături de acest sprijin concret aşteptăm pe data de 19 este o structură de decizie la nivelul Uniunii Europene prin care se stabilesc regulile juridice cu privire la comerţul care se realizează cu cereale din Ucraina. Din acest punct de vedere am contribuit pe de o parte la promovarea unor soluţii plus discuţiile concrete şi tehnice pe care le-am avut”, a adăugat ministrul Agriculturii.

Miniștrii agriculturii din România, Bulgaria, Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria au discutat despre criza creată de cereale venite din Ucraina

Miniștrii agriculturii din România, Bulgaria, Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria au convenit vineri, în urma unei întâlniri în sistem videoconferință, să acționeze unitar în problema cerealelor ucrainene și să nu mai ia decizii în mod separat, anunță Ministerul Agriculturii de la București. „În cadrul videoconferinței s-a pus în discuție situația creată pe piețele celor 6 state membre de importul produselor agroalimentare din Ucraina. Prin acesta întâlnire se continuă demersul făcut de Primii Miniștri din Romania, Polonia, Slovacia, Ungaria, respectiv președintele Bulgariei, care au semnat o scrisoare adresată Președintei Comisiei Europene, prin care s-a solicitat luarea unor măsuri concrete în vederea îmbunătățirii situației. În cadrul videoconferinței am convenit ca aceste probleme să nu se abordeze separat, ci în mod unitar de către cele șase state membre”, se arată într-un comunicat remis vineri de Ministerul Agriculturii.

Premierii din România, Ungaria, Slovacia, Polonia și președintele Bulgariei au trimis la începutul lunii martie o scrisoare comună adresată președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în care îi cer o serie de măsuri pentru protejarea piețelor interne. „Am semnat împreună cu omologii mei din Bulgaria, Ungaria, Slovacia și Polonia o scrisoare comună adresată președintelui Comisiei Europene Ursula von der Leyen, prin care propunem un set de măsuri menite să reducă semnificativ dezechilibrele create în piață de importurile masive de cereale ucrainene”, a spus Nicolae Ciucă.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Telefonul te urmărește în secret: cele 3 setări ascunse pe care trebuie să le dezactivezi de urgență pentru...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Adevărul despre conflictul dintre Liviu Teodorescu și Marius Moga: „După ce am plecat de la el, am explodat”
Film Now
Cu părul lung și blond, super șic și relaxată. Angelina Jolie, la filmările „Stitches”. Fiul ei cel mare...
Adevarul
Care sunt cele mai bogate 10 familii din lume. Trei dintre ele conduc propriile țări
Newsweek
Cum poți obține un venit în plus la pensie de sărbători? Pensionarii cu bani puțini au un ajutor
Digi FM
Cum se simte Florin Piersic după anul greu traversat: "Sper să prind și ziua în care am să împlinesc 89 de...
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Jerry Bruckheimer, dezvăluiri despre Bruce Willis, la peste 20 de ani de la „Armageddon”: "A fost atât de...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...