Salata tradiţională cu icre de crap, un nou produs românesc recunoscut şi protejat în UE

Data publicării:
salata de icre
Foto: Profimedia

Comisia Europeană a aprobat miercuri înscrierea produsului românesc "Salata tradiţională cu icre de crap" în registrul Specialităţilor Tradiţionale Garantate (STG), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Această decizie vine după ce în luna iunie a acestui an, Comisia Europeană a aprobat înscrierea produsului românesc "Salată cu icre de ştiucă de Tulcea" în registrul produselor care beneficiază de Indicaţie Geografică Protejată (IGP).

Potrivit executivului comunitar, "Salata tradiţională cu icre de crap" este un produs obţinut pe baza icrelor de crap sărate, ulei de floarea soarelui, apă minerală şi suc de lămâie. Produsul este disponibil în două variante: cu sau fără ceapă. "Salata tradiţională cu icre de crap" este produsă din materii prime sau ingrediente care sunt utilizate tradiţional şi se caracterizează prin aspectul său, consistenţa sa, aroma şi gustul său.

Această nouă indicaţie se va alătura celor 1.760 de produse deja protejate la nivel european, a căror listă este disponibilă în baza de date a denumirilor şi înregistrărilor (DOOR).

România avea anterior opt produse înregistrate pe sisteme de calitate europene, din care şapte Indicaţii Geografice Protejate (IGP): Magiun de prune Topoloveni, Salam de Sibiu, Novac afumat din Ţara Bârsei, scrumbia de Dunăre afumată, Cârnaţii de Pleşcoi, Caşcaval de Săveni şi Salată cu icre de ştiucă de Tulcea, iar Telemeaua de Ibăneşti pe sistemul de calitate Denumire de Origine Protejată (DOP).

La Comisia Europeană se mai află depuse documentaţiile pentru încă două produse în scopul dobândirii protecţiei europene, ambele pentru sistemul de calitate Indicaţie Geografică Protejată: Telemea de Sibiu şi Plăcinta dobrogeană.

Aproximativ 20 de produse au mai fost identificate pentru o posibilă înregistrare la nivel european, respectiv Telemea de Vaideeni (judeţ Vâlcea), Brânză de burduf de Bran, Gem de rabarbăr, Brânza de Gulianca, Salată deltaică cu icre de ştiucă, Virşli de Hunedoara, Pâine de Pecica, Salam de Nădlac, Salinate de Turda, Usturoi de Copălău, Ceapă de Pericei, Şuncă ardelenească, Varză de Toboliu, Bere nemţeană, Cobză cu păstrăv afumat de Valea Putnei, Covrigul muscelean, Prune afumate de Sâmbureşti, Cârnaţi olteneşti, Mere de Voineşti etc.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
JD Vance, luat de urgență de pe o pârtie de schi și dus într-un loc secret împreună cu familia, după cearta...
Digi FM
Gest de cavalerism făcut de Ilie Bolojan în ploaie, imediat după ce s-a întâlnit cu Maia Sandu. Cum a...
Pro FM
Alex Velea, despre primul lui mariaj, destrămat după doi ani: "M-am căsătorit și am dat-o în bară". De 12 ani...
Film Now
Câți bani ar fi câștigat fiica lui Charlie Sheen după ce și-a făcut cont pe un site de adulți: Are propria...
Adevarul
Suma cheltuită de un român în călătoria de 12 zile până în Norvegia: „Am văzut cele mai frumoase locuri de pe...
Newsweek
MICA RECALCULARE Pensiile nu cresc în aprilie cum zice Daniel Baciu. 500.000 adeverințe, blocate
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Secretul unui pui de somn perfect. Câte minute ar trebui să dormi după-amiază ca să nu-ți faci mai mult rău...
Digi Animal World
Au vrut să adopte un câine, dar când au fost la veterinar au aflat că veniseră acasă cu alt animal: „De unde...
Film Now
Mădălina Ghenea și Sebastian Stan s-au întâlnit la un eveniment înainte de Premiile Oscar 2025: „Acestea sunt...
UTV
Jeff Bezos le trimite în spațiu pe Katy Perry și pe logodnica sa, Lauren Sánchez, în prima misiune Blue...