Ajutor pentru supraproducție agricolă. Fermierii vor primi bani, dacă prețul cerealelor scade și mai mult

Data publicării:
agricultura - 5345942-Mediafax Foto-Gabriel Petrescu-8

Au fost recolte-record anul acesta, dar fermierii tot în pierdere sunt. Numai la grâu, preţul unei tone a scăzut cu o treime faţă de anul trecut. Aşa că unii agricultori nu au putut recupera nici măcar banii investiţi. Statul nu i-a ajutat nici de această dată, însă autorităţile promit că la anul, dacă recolta va fi la fel de bună, țăranii vor primi şi bani. Pun însă şi condiţii - agricultorii trebuie să se asocieze şi să contribuie şi ei la un fond comun pentru despăgubiri, adică să-şi plătească singuri o parte din pierderi.

Preţul unei tone de grâu a ajuns anul acesta la cel mai mic nivel din ultimii trei ani.

Recunoaștem, am avut o supraproducție, dar suntem spre un faliment aproape total”, a spus un fermier. „Dacă anii trecuți prețul cerealelor la poarta fermei era cu 25 de euro mai puțin decât la bursă, acum diferența a ajuns la 60 de euro”, a explicat Nicolae Sitaru, preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru Agricultură.

Intermediarii, spun fermierii, sunt cei care au cumpărat si depozitat cerealele, pe care le vor vinde la preţuri mari când stocurile de pe piaţă se vor diminua. Iar o parte din recoltă a plecat deja la export. Cantitatea de grâu exportată în primele nouă luni este mai mare decât cea vândută pe piaţa externă în acelaşi interval din 2012, recunosc şi oficialii.

Autorităţile promit însă soluţii pentru recolta de anul viitor.

Certificatele de depozit au fost acordate până anul trecut. Autorităţile au întrerupt acordarea lor pentru că doar 3% dintre fermieri au solicitat astfel de documente, în ultimii ani. În plus, autorităţile promit că tot din 2014 le vor da bani producătorilor de legume şi crescătorilor de animale care vor avea pierderi, dacă preţurile scad prea mult. Singura condiţie este ca trei sferturi dintre cei un milion de fermieri să se asocieze şi să contribuie cu bani într-un fond. Cu alte cuvinte, în final ei îşi vor plăti singuri o parte din aceste despăgubiri. Statul român şi Uniunea Europeană vor contribui cu două treimi din sumele din acest fond.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...