Amendă pentru România de aproape 30.000 de euro pe zi - propunerea CE

Data publicării:
54992caf682ccf3a1cfd98b5

Directiva 2012/34/UE urmăreşte crearea unui spaţiu feroviar unic la nivelul UE, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, publicat vineri, informează News.ro.

Ea impune statelor membre să îşi bazeze relaţiile cu administratorii de infrastructură pe contracte multianuale, cu obligaţii reciproce în ceea ce priveşte modul în care sunt efectuate plaţile şi calitatea serviciilor de infrastructură care trebuie furnizate companiilor feroviare.

De asemenea, ea cuprinde cerinţe privind transparenţa financiară, companiile feroviare şi administratorii de infrastructură fiind obligaţi să păstreze şi să publice conturi separate. Statele membre au avut obligaţia de a se conforma directivei până la 16 iunie 2015. Întrucât cele trei state membre menţionate nu au făcut acest lucru, Comisia le-a trimis o scrisoare de punere în întârziere în iulie 2015, urmată de un aviz motivat în februarie 2016.

Pentru că nu s-au conformat directivei, România, Grecia şi Luxemburg au fost trimise în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, la solicitarea CE, care cere ”plata unei penalităţi zilnice până când directiva este transpusă în totalitate în legislaţia naţională”.

”Comisia propune penalităţi zilnice de 30.310,8 euro pentru Grecia, de 8.710 euro pentru Luxemburg şi de 29.091,4 euro pentru România”, se arată în comunicat.

Ce este spațiul feroviar unic

Într-o explicație dată pe situl propriu de internet, Consiliul European explică: ”Rețeaua feroviară europeană este în prezent destul de fragmentată. Diferite state membre utilizează diferite standarde de siguranță și sisteme tehnice. De exemplu, serviciile transfrontaliere de transport feroviar trebuie să obțină o autorizație de siguranță din partea mai multor autorități naționale diferite și au de-a face cu mai multe sisteme de semnalizare diferite. Aceasta face ca intrarea unor noi operatori feroviari și echipamente tehnice pe piața feroviară să devină complicată și costisitoare”. De aceea se propune ”înlăturarea obstacolelor rămase în calea spațiului feroviar unic european”, astfel încât să fie creat un ”sector feroviar mai competitiv, cu conexiuni mai bune între UE și țările învecinate”.

Totodată, schimbările ar ajuta UE să-și îndeplinească obiectivele privind reducerea emisiilorși ar încuraja utilizarea sporită a transportului feroviar, astfel cum se menționează în Cartea albă a Comisiei din 2011 privind transporturile, susține Consiliul European,  instituție a UE care definește orientarea și prioritățile politice generale ale Uniunii Europene.

Trebuie precizat însă că România este una dintre primele țări care și-au liberalizat atât transportul feroviar de călători cât și pe cel de marfă, pe piață existând un număr important de firme care prestează aceste serviicii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când intră pensiile pe card în luna aprilie. Ce spun reprezentanții Poștei Române
Digi FM
Cum își menține Monica Anghel greutatea după ce a slăbit 40 de kilograme: „Mâncarea e o fudulie!”
Pro FM
Cu ce boală a fost diagnosticat Robbie Williams după ce a slăbit 12 kilograme: „Este catastrofal pentru...
Film Now
Zoë Kravitz și Austin Butler, un nou cuplu la Hollywood? Ce spun apropiații actorilor: „Se înțeleg foarte...
Adevarul
Cel mai bune fructe pentru creier, inimă și intestine. Sunt considerate „elixirul tinereții” și pot fi...
Newsweek
Se plătesc pensii, alocații, indemnizații și burse în zilele următoare. În ce ordine se dau banii?
Digi FM
Jurnaliștii de la National Geographic, recomandare pentru pasionații de drumeții: „Lăsați Alpii Elvețieni și...
Digi World
Ce se întâmplă în corpul tău când urci scările. Un exercițiu banal cu beneficii surprinzătoare
Digi Animal World
Un șobolan a făcut spectacol într-un metrou din New York. Imaginile cu rozătoarea „dansând” pe bară sunt...
Film Now
Filmul care a depășit orice așteptări la debutul la box office. A făcut deja dublul cheltuielilor de producție
UTV
Colossal Biosciences readuce la viață „dire wolf”, lupul legendar din epoca de gheață