Anularea taxei pe cogenerare ar putea crește costul încălzirii

Data publicării:
vlcsnap-2013-04-17-17h12m10s112-1

După ce au redus cu 50% valoarea certificatelor verzi din factura la energie electrică, măsură care se va aplica de la 1 iulie, autorităţile vor să reducă şi taxa de cogenerare. Cele 2 taxe reprezintă 10% din valoarea totală a facturii, însă reducerea taxei de cogenerare va avea un efect asupra preţului încălzirii pentru bucureşteni.

În acest moment, aproape 8 milioane de locuinţe din România plătesc, în fiecare lună, aproximativ 2 lei ca taxă de cogenerare. Aproximativ 2 miliarde de lei ajung, astfel, la termocentrale şi, teoretic, banii trebuie folosiţi în investiţii.

Dacă taxa ar fi anulată, aşa cum vrea Guvernul, CET-urile îşi vor recupera pierderea prin creşterea tarifului la încălzire. În Bucureşti de exemplu, creşterea ar putea fi de 10%, spun specialiştii, pentru că pentru ELCEN aceasta taxă reprezentă principalul ajutor venit de la consumatori.

Avantaje pentru producători

Alţi producători de energie electrică primesc şi alte avantaje, prin diferite Hotărâri de Guvern. Petrom şi Romgaz pot folosi, pentru centralele lor în care produc energie, doar gaze din producţia internă şi nu mai sunt obligate să importe din Rusia, la un preţ mai mare.

În plus, şi Complexurile energetice Oltenia şi Hunedoara, deşi produc cea mai scumpă energie electrică, sunt favorizate. O altă Hotărâre de Guvern obligă Transelectrica să preia, cu prioritate, această energie scumpă, iar la consumatorul final ajunge curent electric cu o valoare mai mare. Din vară, preţul de pe factură ar putea creşte şi în acest caz cu 5 procente.

V-am spus că dacă tot stric tot în sistemul energetic, apoi merg până la capăt! Am luat-o cu certificatele verzi, urmează taxa de cogenerare. Ori dăm numai la cei care chiar fac cogenerare de înaltă eficienţă, ori o desfiinţăm”, a declarat ministrul Energiei, Constantin Niță.

Schema în sine ar fi trebuit să sprijine cogenerarea de înaltă eficienţă. Adică să îi sprijini pe cei care fac modernizări, investiţii noi, nu pe termocentralele actuale. Sunt foarte multe companii de stat care şi-au făcut nişte cârpeli, nu modernizări care să crească eficienţa”, explică expertul în energie Otilia Nuţu.

Cu alte cuvinte, banii de la consumatori ajung în adevărate găuri negre.

„ANRE a dispus un control la marii beneficiari ai bonusului de cogenerare. Sunt societăţi comerciale în zona producției de energie termică și unde sunt semnale că ar putea beneficia de o supracompensare”, spune Nicolae Havrileț, preşedintele ANRE.

Taxa de cogenerare este plătită de consumatori ca urmare a angajamentelor asumate pe plan extern de România pentru reducerea poluării cu 20% până în 2020.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri