Austria încearcă un șantaj în schimbul semnăturii pentru noile sancțiuni UE împotriva Rusiei. Ce vor austriecii

Data actualizării: Data publicării:
sculptură capul lui lenin și logo-ul unei bănci austriece
Prezenţa Raiffeisen la Moscova subliniază profunzimea relaţiilor dintre Austria şi Rusia, notează Reuters. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Austria încearcă să-și mențină relațiile vechi de decenii cu rușii și speră la o restabilire mai profundă a acestora, notează Reuters, citând surse familiarizate cu cele mai recente evoluții economice și diplomatice. Aici se încadrează și mișcarea prin care austriecii vor să-și scoată o bancă de pe o listă neagră a entităților care mai operează în Rusia, în schimbul semnării noilor sancţiuni ale Uniunii Europene împotriva Moscovei, au declarat două persoane familiarizate cu situaţia, citate de Reuters, informează Agerpres.

Austria şi Raiffeisen Bank International (RBI) doresc ca banca să fie scoasă de pe o listă ucraineană numită „sponsori internaţionali ai războiului”, care îşi propune să facă de ruşine companiile care fac afaceri în Rusia şi susţin efortul de război, de exemplu, plătind taxe.

Cel mai recent impuls subliniază legătura economică profundă a Austriei cu Rusia, hotărârea băncii de a-şi menţine afacerile profitabile acolo, precum şi o tendinţă mai largă a Occidentului de a izola Moscova.

La începutul lunii octombrie, ministrul de Externe al Austriei, Alexander Schallenberg, a criticat în mod deschis lista neagră ca fiind arbitrară, la o întâlnire a miniştrilor europeni la Kiev, a declarat o persoană informată despre aceste discuţii.

Raiffeisen este singura companie austriacă de pe listă.

Oficialii austrieci şi-au semnalat îngrijorarea cu privire la listă la Bruxelles, inclusiv la întâlnirile dintre oficiali şi diplomaţi UE din ultimele săptămâni, au declarat trei persoane care au cunoştinţă de acest lucru.

Reprezentanţii băncilor s-au întâlnit, de asemenea, cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Prevenire a Corupţiei din Ucraina, care întocmeşte lista, pentru a discuta despre cum să scoată grupul bancar din ea, au spus persoane familiare cu problema.

Unele companii au fost scoase de pe listă, inclusiv OTP Bank din Ungaria, o mişcare care a enervat oficialii austrieci şi banca.

„Ni se pare nedrept că suntem pe listă”, a spus un purtător de cuvânt al băncii.

Un purtător de cuvânt al cancelariei austriece a declarat că au fost prezentate marţi documente legale privind sancţiunile UE, refuzând să comenteze în continuare.

Deşi Austria sprijină public Ucraina, câţiva oficiali care au vorbit cu Reuters au spus că sunt reticenţi în a rupe complet legăturile vechi de decenii cu Rusia, crezând că va fi în continuare posibilă restabilirea relaţiilor.

Prezenţa Raiffeisen subliniază profunzimea relaţiilor dintre Austria şi Rusia, care menţin legături strânse prin gazoductele şi finanţele ruseşti, Viena fiind un hub pentru numerar din Rusia şi foştii săi vecini sovietici.

Deşi lista neagră nu are niciun statut legal, ea întăreşte presiunea publică asupra Raiffeisen pentru a părăsi Rusia, lucru despre care se spune că banca este dispusă să-l facă, dar care încă nu a avut loc.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Anunţul momentului! Când se termină valul de caniculă extremă. România este sub cod roşu, aerul este...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Cine e Anesa, mama fabuloasă a celebrei Dua Lipa. Povestea femeii care a fugit din calea războiului și a...
Film Now
Ryan Gosling, de nerecunoscut cu părul lung și cu barbă, în primele imagini din „Project Hail Mary”. TRAILER
Adevarul
Oferta globală de îmbrăcăminte se reconfigurează: cine va fabrica genul de produse „Made in China"
Newsweek
Câte dușuri e recomandat sa faci vara după ce ieși la pensie? Avertismentul medicilor: Pot face rău
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Filmul care în cinci zile a adunat 300 de milioane de dolari la nivel global. „F1”, pe 2 în box office
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie