Autostrăzile, sacrificate la rectificarea bugetară

Data publicării:
autostrada timisoara lugoj mediafax

Cele 1,5 miliarde de lei tăiate de la Transporturi sunt banii pe care statul român îi alocase pentru cofinanţarea unor proiecte europene. Programul Operaţional de Transporturi a fost însă blocat timp de un an, iar Uniunea Europeană nu a mai virat niciun eurocent pentru infrastructura românească.

Nu am tăiat de la drumuri. S-au redus unde nu s-au folosit fondurile de cofinanţare”, a spus premierul Victor Ponta.

Practic, România a pierdut de două ori pentru că s-au tăiat tocmai investiţiile care pot ajuta economia să crească.

Sectoarele Eenergie și Transport sunt esențiale. România dispune de o abundență de resurse care au fost însă private de investiții mari. O resursă evidentă ar fi utilizarea fondurilor UE”, a declarat Andrea Schaechter, şeful misiunii FMI în România.

În ultimii doi ani, infrastructura a fost greu lovită la rectificările bugetare. Cu toate acestea, sunt specialiştii care susţin că nu lipsa banilor este problema, ci proasta gestionare.

Fiecare gospodar își face analiza, câți bani are și unde trebuie să-i ducă. De un an și jumătate, 2 ani, asistăm la proiecte care nu au niciun fel de viabilitate”, arată Ion Lixandru, expert în transporturi.

Unul dintre proiectele care suferă este lărgirea la patru benzi a centurii Capitalei: din 72 de kilometri au fost reabilitaţi doar 20, adică nici o treime.

De peste 200 de milioane de euro ar fi nevoie pentru ca şoseaua de centură a Bucureştiului să fie lărgită la patru benzi. Pînă atunci, pe acolo se circulă cu 12 kilometri la oră.

Prin acelaşi calvar trec şoferii şi pe centura Aradului. Şantierele celor două pasaje de pe ruta ocolitoare sunt abandonate de un an, din lipsa banilor. În disperare de cauză, angajaţii primăriei au încercat să facă presiuni la Guvern, printr-o petiţie.

40.000 de mașini trec pe acolo zilnic, în condiții foarte grele de trafic. Centura Aradului are 13 kilometri lungime, iar lucrările au început din 2010. Pentru finalizarea lor, ar mai fi nevoie de cinci milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Klaus Iohannis și-a făcut o operație estetică. Un chirurg plastician a explicat schimbările vizibile de pe...
Digi FM
Victor Ponta, primele declarații despre noua parteneră, la câteva luni de la divorțul de Daciana Sârbu...
Pro FM
Enrique Iglesias, din nou tată, a patra oară, la 50 de ani. Viața de părinte îi priește: "Sunt relaxat acasă...
Film Now
Cum reușește Patrick Duffy, Bobby din „Dallas”, să se mențină în formă la 76 de ani: „Linda mi-a schimbat...
Adevarul
Un livrator nepalez a fost lovit pe neașteptate cu pumnul pe stradă de un necunoscut. „Du-te înapoi în țara...
Newsweek
Casa de Pensii anunță care pensionari nu mai plătesc CASS chiar dacă au pensia peste 3.000 lei
Digi FM
Părinții ei sunt multimilionari, dar ea a ales simplitatea. Fiica lui Tom Cruise, impresionantă pe străzile...
Digi World
VIDEO Statui vechi de milenii, avariate de un turist, la un muzeu din China. A sărit de la 5 m înălțime...
Digi Animal World
Panică pe o plajă din Spania. Turiștii au fost evacuați după apariția unei creaturi marine extrem de...
Film Now
Soția lui Bruce Willis dezvăluie cea mai grea decizie după diagnosticul actorului: ”Nu mai e omul pe care...
UTV
Andi Moisescu a divorțat de Olivia Steer, după 22 de ani de căsnicie