Prima ţară din lume care închide bursa din cauza noului coronavirus

Data actualizării: Data publicării:
Political Crisis For Philippine President Continues
Foto: Guliver/Getty Images

Bursa a fost închisă marţi pe termen nedefinit în Filipine, prima ţară din lume care ia o astfel de măsură din cauza epidemiei cu noul coronavirus, relatează AFP şi Reuters.

Tranzacţiile sunt suspendate începând de marţi "până la noi ordine", în conformitate cu dispoziţiile preşedintelui ţării Rodrigo Duterte, a explicat într-o notă adresată traderilor preşedintele Bursei filipineze, Ramon Monzon.

Monzon a adăugat, potrivit Bloomberg, că suspendarea operaţiunilor vizează în egală măsură "să asigure securitatea angajaţilor şi a traderilor din cauza creşterii numărului de cazuri de contaminare cu noul virus".

Numărul persoanelor diagnosticate a ajuns la 142, virusul provocând totodată 12 decese în statul insular din Asia de sud-est.

Luni, Duterte a ordonat izolarea timp de o lună a celor 55 de milioane de locuitori din Luzon, cea mai mare insulă din arhipelag, pe care se află şi capitala Manila.

Guvernul de la Manila a anunţat un plan de 27,1 miliarde de pesos (475 milioane de euro) destinat spitalelor şi susţinerii economiei, care cunoaşte o încetinire.

Indicele PSE, barometrul pieţelor filipineze, a scăzut luni cu 7,9% la sfârşitul şedinţei încheiate mai devreme ca de obicei, pe fondul temerilor investitorilor legate de consecinţele epidemiei.

Închiderea bursei filipineze vine în contextul în care indicii bursieri, dar şi preţul petrolului au plonjat pe tot globul, insensibili la eforturile depuse de băncile centrale, ceea ce a făcut să se vorbească despre ipoteza unei închideri a pieţelor financiare, deşi autorităţile şi operatorii resping, deocamdată, ideea, scrie Agerpres.

În SUA au fost luate deja o serie de măsuri excepţionale, între care suspendarea timp de 15 minute a operaţiunilor dacă indicele S&P scade cu peste 7%, pentru a permite "calmarea" investitorilor, măsură folosită de trei ori în cursul ultimelor şase şedinţe. Dacă acest indice, reprezentând cele mai mari 500 de companii de pe Wall Street, cade cu 15%, se prevede o a doua întrerupere cu aceeaşi durată, iar în cazul unei căderi cu 20% - suspendarea şedinţei.

Unii analişti evocă însă chiar o "debranşare completă" a pieţelor. "Se vorbeşte deja de câteva zile pe plan intern de o eventuală închidere a pieţei", a indicat Christopher Dembik, responsabil cu cercetări economice la Saxo Bank. Dacă se ajunge la o asemenea decizie, aceasta ar veni mai curând din SUA, unde căderea continuă a indicilor ar putea forţa mâna responsabililor politici, a menţionat Dembik.

Acesta a admis pe de altă parte că o închidere a bursei de câteva zile, cum a fost la Marea Criză din 1933 sau după atentatele din 11 septembrie 2001, nu ar rezolva problema.

Propagarea pandemiei şi toate incertitudinile pe care le generează "nu se vor încheia mai devreme de câteva săptămâni şi ar fi inimaginabil un scenariu ca în 1914, când Bursa din New York a fost închisă timp de patru luni şi jumătate", explică analistul citat.

Şi principalii operatori resping deocamdată ideea. "Pieţele trebuie să continue să funcţioneze în astfel de perioade", a afirmat luni pe CNBC preşedintele autorităţii americane a pieţelor financiare (SEC), Jay Clayton. La rândul ei, preşedinta bursei din New York, Stacey Cunningham, a insistat luni pe importanţa ca investitorii să continue să vândă şi să cumpere acţiuni, subliniind pe Twitter că "închiderea pieţelor nu ar schimba cauzele fundamentale ale căderii preţurilor (...) şi nu ar face decât să alimenteze anxietatea".

Editor web: A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...