Românii pot investi de astăzi în Titlurile de stat Tezaur. Ce dobânzi sunt promise

Data publicării:
Titluri Tezaur
Titluri Tezaur. Foto: Ministerul Finanțelor

Românii pot investi, începând de luni, în noi titluri de stat Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale neimpozabile de 5,8%, 6,6% şi, respectiv, 7%, a anunţat Ministerul Finanţelor, scrie Agerpres.

De la începutul acestui an, în cele 9 emisiuni, peste 242.000 de persoane au ales să investească mai mult de 10,5 miliarde lei.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finnațelor, titlurile de stat pot fi cumpărate între 9 septembrie şi 3 octombrie 2024 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului.

Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar, un alt cont de subscriere, sau un cont Junior.

De asemenea, între 9 septembrie 2024 şi 4 octombrie 2024, titlurile pot fi achiziţionate de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului, iar între 9 septembrie 2024 şi 3 octombrie 2024 în mediul urban şi 9 septembrie - 02 octombrie 2024 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale CN Poşta Română SA.

"Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri", se arată în comunicatul MF.

Potrivit sursei citate, sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.

 

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nicuşor Dan a răbufnit după ce a fost jignit de un român pe stradă! Preşedintele nu s-a putut abţine...
Digi FM
Panică la o nuntă din Râmnicu Vâlcea. O mireasă a sunat la 112 după ce un bărbat a tras cu arma spre mașina ei
Pro FM
Andra a împlinit 39 de ani, iar Cătălin Măruță i-a transmis un mesaj emoționant: „Fără tine nu am fi noi”
Film Now
Ce sfaturi a primit Pamela Anderson de la Priscilla Presley pentru remake-ul filmului „The Naked Gun”: „Ea...
Adevarul
Marile pericole la adresa României, identificate de un expert de la Oxford: „Mă îndoiesc că putem evita un...
Newsweek
Care stat din Europa a mai introdus CASS la pensie? Pensionarii vor primi bani în plus abia în 2026
Digi FM
Coșmar de nedescris pentru o turistă din Bali. Ce i s-a întâmplat după ce a băut un cocktail toxic: „Are...
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă renunți la zahăr timp de două săptămâni? Efectele sunt vizibile chiar și la...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Ce avere și ce cheltuieli are Stifler din "American Pie". Veniturile lui Seann William Scott, dezvăluite în...
UTV
George Burcea, reacție ironică după ce a fost înlocuit în sezonul 2 din „Wednesday”. „Am cerut 5 milioane de...