Bucureștiul are printre cele mai scăzute prețuri la locuințe din Europa

Data publicării:
clădiri de apartamente în București
Clădiri de apartamente în București. Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Bucureşti este unul dintre oraşele europene cu cele mai scăzute preţuri ale locuinţelor şi cu cele mai ridicate niveluri ale accesibilităţii achiziţionării acestora, arată datele companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

"Creşterile preconizate ale salariilor pe fondul unei evoluţii economice pozitive, dar şi al relaxării condiţiilor de finanţare, vor favoriza majorarea preţurilor locuinţelor în perioada următoare, tendinţă pe care o vom vedea cel mai probabil manifestându-se mai accentuat începând cu anul viitor. Astfel, pe baza datelor publice privind preţul mediu solicitat pentru un apartament de 70 de metri pătraţi în Europa, nivelul de accesibilitate al achiziţionării unui astfel de apartament în Bucureşti este printre cele mai ridicate atât la nivel naţional, cât şi european, fiind necesare 96,2 salarii medii nete lunare", se arată într-un comunicat al companiei.

Un grad mai ridicat de accesibilitate este înregistrat în Bruxelles şi Sofia (84,2 şi 94,3 salarii medii nete din oraşele respective) dintre marile oraşe şi capitale europene.

La polul opus se situează Londra, Munchen, Paris sau Zurich, unde preţurile medii pe metrul pătrat util pot depăşi sau chiar depăşesc 10.000 de euro (Paris) sau chiar 16.000 de euro (Zurich), fiind necesare în anumite cazuri mai mult de 200 salarii medii nete din respectivele locaţii, un nivel mai mult decât dublu comparativ cu cel din Bucureşti.

De asemenea, capitala României oferă preţuri rezidenţiale avantajoase şi raportat la regiune, un grad scăzut de accesibilitate fiind observat în Praga (oraş cu preţuri medii solicitate ce depăşesc în medie 4.700 euro/ mp util şi unde sunt necesare 196,7 salarii medii nete pentru un astfel de apartament), Bratislava (171,5 salarii), Varşovia (165,3), Belgrad (161), Cluj - Napoca (158,2) sau Budapesta (150).

Consultanţii imobiliari amintesc, în context, că datele furnizate de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză şi de principalele instituţii de credit la nivel internaţional ilustrează un potenţial semnificativ de creştere a economiei naţionale în următorii ani, creştere ce va veni la pachet cu majorări salariale importante în Bucureşti şi în principalele centre sociale şi economice din ţară. Este estimată o evoluţie a salariului mediu net lunar din Bucureşti până la un nivel de aproximativ 1.600 euro în 2027 (+32% comparativ cu media din 2023), un indicator ce va avea un impact pozitiv asupra gradului de accesibilitate al proprietăţilor rezidenţiale, mai ales pe fondul unor scăderi preconizate ale dobânzilor cheie, ce vor începe gradual din 2024 şi care probabil vor continua şi în anii următori.

Preţul mediu solicitat pentru un apartament din Bucureşti a fost de 1.663 euro/metru pătrat util pe parcursul lunii februarie, conform imobiliare.ro. Acest nivel corespunde unei creşteri de 6,6% comparativ cu februarie 2023 şi de 7,5% raportat la aceeaşi lună din 2022, reprezentând unele dintre cele mai mici creşteri de preţuri la nivel naţional din perioadele respective. Capitala se situează abia pe locul 3 din punct de vedere al celor mai mari preţuri după Cluj - Napoca (2.666 euro/ mp util, +10,4% vs februarie 2023) şi Braşov (1.815 euro/ mp util, +14,9% vs februarie 2023).

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prima apariție oficială a Mirabelei Grădinaru alături de Nicușor Dan. Ținuta și gesturile ei au atras toate...
Digi FM
Un tată divorțat a fost găsit mort în casă după o lună în care a consumat doar bere. Fiul său de 16 ani a...
Pro FM
Cine va moșteni averea de sute de milioane de euro a lui Julio Iglesias. Are afaceri de succes, un avion de...
Film Now
Salma Hayek, dans senzual lângă piscină. Cum arată actrița în costum de baie la 58 de ani: „Tu nu...
Adevarul
Imagini incredibile pe străzile unui oraș din Spania. Blocuri de gheață formate în luna iulie de grindina de...
Newsweek
CCR a motivat de ce trebuie să se pună CASS la pensiile peste 3.000 lei. „E obligația pensionarilor”
Digi FM
Ada Galeș, un nou mesaj de pe patul de spital, după ce a fost operată a patra oară: „Am medici...
Digi World
Detaliul pe care-l ignori de cele mai multe ori când folosești mașina de spălat și care-ți poate aduce doar...
Digi Animal World
Val de reacții după ce o femeie a spus că își lasă câinele singur în curte toată ziua: „Vă rog să citiți...
Film Now
Imagini inedite cu Jason Statham,"dintr-o altă viață". Înainte de a fi durul din filmele de acțiune, a luptat...
UTV
Cum arată vila Mihaelei Rădulescu din Monaco, locul unde și-a petrecut 10 ani alături de Felix: „Acum fac...