Bursa de la Bucureşti a deschis şedinţa de luni în creştere pe majoritatea indicilor

Data publicării:
clopotul de la bursă
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis cu creşteri pe majoritatea indicilor şedinţa de luni, iar rulajul se cifra la 5,84 milioane de lei (1,15 milioane de euro), după 30 de minute de la debutul tranzacţiilor.

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,92%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, consemna o creştere de 0,90%, potrivit Agerpres.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 0,84%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, s-a apreciat cu 0,64%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor consemna o depreciere de 0,01%, iar BET-NG, indicele celor zece companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, înregistra un avans de 1%.

La indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, se consemna o creştere de 0,97%.

Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau: Armătura (+13,01%), Condmag, (+8,33%) şi Antibiotice (+5,67%).

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile: Sinteza (-14,93%), Romcab (-5,49%) şi Electromagnetica (-3,36%).

Partenerii noștri
Playtech
Când intră alocațiile pe card în noiembrie. Când livrează poștașii banii oferiți de stat
Digi FM
Ionela Năstase a fost diagnosticată cu cancer la un control de rutină: "Viața mea s-a oprit pentru câteva...
Pro FM
Primul soț al lui J.Lo, după ce ea a spus că n-a fost iubită niciodată. Ojani Noa: "Problema ești tu. Ai ales...
Film Now
Jennifer Lawrence rupe tăcerea despre scenele nud din Die My Love: „Sarcina a eliminat toată anxietatea”
Adevarul
Bărbat din Bihor condamnat la 12 ani de închisoare pentru că și-a lovit vecinul cu mașina, în timp ce acesta...
Newsweek
DOCUMENT Care e cea mai mare creștere de pensie de la Mica Recalculare? Cât a muncit pensionarul?
Digi FM
Singurul supraviețuitor al tragediei aviatice din India, declarații sfâșietoare: „Nu sunt fericit, viața mea...
Digi World
Top cinci plante care purifică aerul și previn mucegaiul din casă. Metodele naturale pentru un interior curat...
Digi Animal World
Crocodil uriaș, filmat cu un câine în gură într-un canal din Florida: „Cea mai mare teamă s-a adeverit”
Film Now
Anthony Hopkins recunoaște că și-a înșelat a doua soție: "A închis ochii la tot ce făceam. Ani mai târziu a...
UTV
Dana Nălbaru, fosta solistă Hi-Q, revine în muzică. Noua piesă e compusă „din dragoste pentru Dumnezeu”