Carburanții s-au scumpit constant în 2024. Chiar dacă prețurile se mențin, motorina va costa 8 lei la 1 iulie, iar benzina 7,50 lei

Data publicării:
Un bărbat alimentează mașina.
Foto: Profimedia

La finalul anului trecut benzina și motorina se ieftiniseră în România și se vindeau, în medie cu 6,50, respectiv 7 lei pe litru, însă începutul de 2024 a schimbat situația, producându-se prima majorare a accizelor la carburanți, plus alte creșteri de preț. Urmează etapa a doua a creșterii accizelor. În scenariul în care prețurile carburanților ar stagna până la 1 iulie, un litru de motorină ar costa aproape 8 lei pe litru la acea dată (aproximativ 7,96), în timp ce benzina ar depăși 7,50 lei pe litru.

Din ianuarie 2024 s-a aplicat creșterea accizelor la carburanți prevăzută în OUG 115/2023, care prevede două etape. Prima etapă de creșteri se aplica de la 1 ianuarie, iar a doua etapă este programată pentru 1 iulie 2024. Pe lângă creșterea accizelor, au urmat și alte majorări de prețuri, astfel încât în prezent prețurile la benzină și motorină sunt similare cu cele din toamna anului trecut.

De la 1 ianuarie, prețul unui litru de benzină a crescut cu 29 de bani, în timp ce prețul unui litru de motorină a crescut cu 26 de bani. Astfel, un plin de 50 de litri de benzină s-a scumpit cu aproape 15 lei, în timp ce un plin de motorină s-a scumpit cu aproximativ 13 lei. Totodată, au urmat creșteri de prețuri pentru ambii carburanți, astfel încât la nivelul zilei de ieri benzina se vindea, în medie, cu 7,09 lei pe litru, în timp ce motorina se vindea cu aproximativ 7,57 lei pe litru.

Totodată, de la 1 iulie va urma o altă creștere a prețului carburanților. Benzina se va scumpi cu 43 de bani pe litru, în timp ce motorina se va scumpi cu 39 de bani pe litru. La 1 iulie 2024, după creșterile cumulate ale accizelor la carburanți, șoferii vor plăti pentru un litru de benzină cu 72 de bani mai mult, în timp ce pentru un litru de motorină scumpirea va fi de 65 de bani, pe lângă eventualele majorări de prețuri dintre timp.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dumnezeule, cum arată Elena Udrea după ani de închisoare! A încercat să se ascundă de presă, dar a fost...
Digi FM
Internauții, după ce Nicușor Dan a fost pozat într-un magazin ieftin: "În țara unde Ciolacu poartă pantofi...
Pro FM
Brian May și soția sa, uluiți de vestea că Freddie Mercury ar fi avut un copil: „Știai despre asta? Dacă are...
Film Now
Actorul care l-a interpretat pe puștiul din „Jaws” a rămas cu traume: „Nu am mai intrat în apă ani de zile”
Adevarul
Cât costă revizia unei mașini în 2025. Șoferii care vor plăti cu 1.000 de lei mai mult
Newsweek
Bolojan continuă „bătălia” cu magistrații pe pensiile speciale. Când dispar pensiile de 25.000 lei?
Digi FM
Confuzie la Veneția. O sosie a lui Jeff Bezos, urmărită de cameramani și turiști: "Fac poze cu toată lumea...
Digi World
Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Curiozități despre Marilyn Monroe. Lucruri mai puțin știute despre una dintre cele mai faimoase actrițe din...
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget