Cardul de producător, amânat din lipsă de fonduri

Data publicării:
sera - 5605195-Mediafax Foto-Octav Ganea-1

Pentru a-i elimina pe samsari din pieţe, autorităţile au anunţat cu surle şi trâmbiţe lansarea cardului de producător la începutul verii şi amenajarea unor spaţii speciale pentru fermierii români. Proiectul este însă blocat pentru că nu se mai găsesc bani la buget, după reducerea TVA la pâine.

Proiectul există pentru carnetul de comercializare și cardul de acces, el există, numai că a rămas acum să găsim sursele financiare să putem să îl implementăm”, spunea Daniel Botănoiu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii.

Statul are nevoie de 100 de milioane de lei pentru a pune pe roate proiectul. Pe cardul de producător ar fi trebuit trecute suprafaţa deţinută de agricultor şi producţia obţinută.

Sunt oameni care au exploatații agricole și aduc produse agroalimentare din import, spunând că sunt realizate la ei pe teren”, arată Tudor Dorobanţu, secretarul general al Agrostar.

Agricultorii de bună credinţă pot fi număraţi pe degete. Ştefan Nistor are trei hectare de sere unde cultivă castraveţi şi ardei. Îşi vinde producţia într-o piaţă din Craiova şi plăteşte şi 13 lei pe zi pentru o tarabă mică.

Suntem o grămadă de țărani care vindem pe o suprafață de 100 de metri pătrati și privatizații își vând din mașini marfa”, spune Ștefan Nistor.

În prezent, legea prevede că 20% din tarabele din pieţe trebuie să fie ocupate de agricultori care vând doar produse româneşti.

Proiectul cardului de producător, anunţat în urmă cu un an, este publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii, dar nu a reuşit să ajungă pe masa guvernului pentru aprobare. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri