Câți kilometri de autostradă promite Compania de Drumuri că va deschide în acest an

Data publicării:
56b4ce3f682ccf391a3edff7

Automobiliștii români nu se vor bucura la finele acestui an de o rețea de autostrăzi mult mai vastă decât cea în funcțiune la finele anului trecut. Potrivit răspunsurilor oferite de către CNADNR întrebărilor Digi24.ro, se speră ca în 2016 să fie deschisă traficului doar secțiunea km 27- km 42 din lotul 2 Deva Lugoj. Termenul de deschidere ar fi decembrie 2016. Condiția este însă ca acordul de mediu revizuit și autorizația de construire pentru suprafețele suplimentare să fie obținute până la 1 septembrie 2016, explică CNADNR.

Planurile companiei de a obține atât acordul de mediu și autorizația de construire sunt dificil de atins căci termenele sunt strânse. Legislația în domeniul protecției mediului impune respectarea anumitor pași procedurali, precum consultările publice. Fără acord de mediu nu se poate obține autorizația de construire, iar aceasta necesită și un proiect tehnic. Toți pașii trebuie parcurși până la 1 septembrie, dacă se dorește ca cei 15 kilometri să fie deschiși în 2016.

În urmă cu câteva luni firma Geostud a primit contractul pentru reactualizarea avizului de mediu. Problema care există însă aceea că avizul de mediu nu se referă doar la porțiunea care s-ar putea deschide în acest an, ci la întreaga autostradă, iar pe aceasta există semnificative probleme de mediu. Pe segmentul km 42 – km 56, CNADNR trebui să realizeze în urma solicitărilor Comisiei Europene două tuneluri și un viaduct. Acestea vor ajuta urșii să se deplaseze dintr-o parte în alta a autostrăzii. Mai spre est, pe lotul 4, a fost descoperită o populație de lilieci într-o grotă creată antropic (de mâna omului). Nu este clar dacă liliecii fac parte dintr-o specie protejată și care este soluția pentru protejarea lor, dacă este cazul.

Toate aceste lucrări nu este clar cine le va face, din ce bani și cum vor fi făcute. Actualul constructor, firma italiană Salini Impregilo, nu le-a licitat inițial, contractul nu poate fi majorat cu întreaga valoare a acestora. Necesitatea executării lucrărilor a apărut ulterior, după discuțiile cu CE.

Apare o altă problemă. Odată recepționat parțial lotul 2 pentru a fi deschis traficului, va apărea o situație absurdă, cea a unui contract de autostradă pentru care vor exista două termene de garanție, unul pentru partea recepționată, deschisă traficului, altul pentru restul autostrăzii.

Problemele pe lotul 2 au apărut drept consecință a faptului că licitația a avut loc iar contractul de execuție a fost semnat pe baza unui studiu de mediu incomplet, modificat ulterior de către CE.

Ce alte loturi au șanse

Tot până la finele anului ar urma să fie încheiate lucrările la sectorul 3A1 din autostrada Transilvania, adică cei 8 de kilometri dintre localitățile Gilău și Nădășelu. ”Se estimează că lucrările la acest tronson vor fi finalizate până la sfarsitul anului 2016. Deschiderea traficului pentru aceast tronson este condiționată de finalizarea podului peste râul Someșul Mic și canalul Hidroelectrica, care va face legătura între Secțiunea Câmpia Turzii - Gilău și subsecțiunea Gilău - Nădășelu. Acest pod va face obiectul unui contract de execuție distinct pentru care va fi lansată achiziția publică în perioada imediat următoare”, spune CNADNR. Lucrarea are un stadiu de execuție de 67% (financiar), 77% (stadiu fizic), în timp ce lotul 2 Lugoj - Deva are un stadiu fizic de 42,64% și 30,30% financiar.

La începutul acestui an Dan Costescu, ministru al Transporturilor la acel moment, era mult mai optimist. Într-o declarație făcută pentru Radio România Actualități, el spunea că în 2016 circulaţia ar putea fi deschisă pe șase tronsoane cu o lungime totală de 95 de kilometri care fac parte din autostrăzile A1 Lugoj - Deva, A10 Sebeş -Turda şi A3 Gilău - Nădăşelu. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Dorian Popa și noua iubită, vacanță romantică în Veneția. Bruneta pare îndrăgostită lulea
Pro FM
Motivul pentru care Dolly Parton și regretatul ei soț Carl Dean nu au avut copii: „Am avut libertate”
Film Now
Denise Richards, în lacrimi când a auzit motivul pentru care fiica ei și-a operat nasul: „Mă întristează atât...
Adevarul
Planul POT, dezvăluit de Anamaria Gravilă: Reluarea turului 2, după alegerile din mai. „Președintele a fost...
Newsweek
Anunțul lui Ciolacu care crește pensiile a 3.000.000 de pensionari. Două legi au fost schimbate
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când stăpâna ei tușește lângă ea. Felina și-a retras ușor lăbuța, vizibil deranjată
Film Now
Reacția dură a lui Ben Affleck atunci când fiul său i-a cerut să-i cumpere adidași de 6.000 de dolari: „Eu am...
UTV
Dorian Popa își asumă noua relație! Vacanță romantică la Berlin alături de iubita misterioasă