CFA România anticipează că euro va depăși pragul de 5 lei în următoarele 12 luni

Data publicării:
euro
Sursa foto: Getty Images

Indicatorul de Încredere Macroeconomică, realizat de Asociaţia CFA România, a crescut cu 1,3 puncte, în luna iulie a acestui an, până la valoarea de 55,5 puncte, iar anticipaţiile pentru cursul de schimb relevă o depreciere a leului faţă de euro, cu o valoare de 5,0798 lei pentru un euro, respectiv o rată a inflaţiei de 7,5%, în următoarele 12 luni.

„Componenta de anticipaţii a indicatorului de încredere macroeconomică a continuat să scadă. Astfel, în contextul deficitului bugetar ridicat şi anticipaţiilor de majorare de taxe indirecte, încrederea în evoluţia viitoare a economiei continuă să se reducă. Consistentă cu această evoluţie, s-au majorat şi anticipaţiile de creştere a deficitului bugetar pentru acest an”, a declarat Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România, potrivit Agerpres.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut marginal în luna iulie (cu 1,3 puncte), la valoarea de 55,5 puncte. Această situaţie s-a datorat componentei de condiţii curente, care a înregistrat o creştere de 5 puncte, până la valoarea de 72,1 puncte. Însă componenta de condiţii curente a indicatorului a continuat să scadă, atingând valoarea de 47,1.

Euro va depăși pragul de 5 lei

În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, faţă de exerciţiul anterior s-au îmbunătăţit uşor anticipaţiile de stabilitate a cursului de schimb, 73% dintre participanţi anticipând o depreciere a leului în următoarele 12 luni, comparativ cu valoarea actuală, versus un procent de 94% în luna anterioară.

Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9964 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0798 lei pentru un euro, valori în scădere faţă de cele înregistrate în exerciţiul anterior.

Referitor la evoluţia preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în oraşe, 39% dintre participanţi anticipează o scădere a acestora în timp ce 58% dintre participanţi anticipează o stabilitate în următoarele 12 luni. De asemenea, 62% dintre participanţi consideră că preţurile actuale sunt supraevaluate, iar 27% ca sunt corect evaluate.

Deficitul bugetului de stat anticipat pentru acest an este de 5,7%. Pentru anul 2023 valoarea anticipată de creştere a PIB real a înregistrat valoarea de 2,8%. Datoria publică calculata ca procent în PIB este anticipata să se majoreze la 54% în următoarele 12 luni.

Partenerii noștri
Playtech
Se poate cumula pensia militară cu salariul? Ce spune legea în 2025
Digi FM
Mereu îndrăgostiți. Salma Hayek, la brațul soțului ei, la o gală în LA. Actrița din „Desperado” și...
Pro FM
De la imperiu la izolare. Cu barbă albă și hainele din închisoare, Diddy apare în primele poze de când e în...
Film Now
Ce a răspuns Keanu Reeves când a fost întrebat dacă își urmărește propriile filme. Actorul și-a uimit fanii...
Adevarul
Notarii și tarifele lor, sub lupa opiniei publice. Cât plătim pentru un contract imobiliar
Newsweek
Ministrul Muncii, mulțumit de mica recalculare a pensiilor. Este întârziată enorm, creșteri mici
Digi FM
Casa la care au visat. Prințul William și prințesa Kate s-au mutat la Forest Lodge. Schimbarea vine după cea...
Digi World
Cum îi afectează fumatul pe oamenii care-și fac implanturi dentare. Și cei cu dinți naturali au de suferit
Digi Animal World
Ce rasă de câine ți se potrivește în funcție de zodie. Află ce prieten blănos ți-a fost „sortit” de stele
Film Now
De ce s-au despărțit Tom Cruise și Ana de Armas. „Ea a simțit nevoia să facă un pas înapoi”
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o rochie transparentă la gala Variety din Los Angeles