China salvează aparențele

Data publicării:
investitoare china bursa shanghai GettyImages-479748792 09092015-1

China Securities Finance a fost înfiinţată în 2011 pentru a furniza împrumuturi companiilor de brokeraj.

Pe fondul vânzărilor masive de acţiuni care au avut loc pe piaţa de capital chineză de la sfârşitul lunii iunie, agenţia a fost folosită de autorităţile chineze pentru injecţia de fonduri de susţinere a bursei.

Astfel, CSF a dat împrumuturi companiilor de brokeraj, pentru finanţarea investiţiilor lor în acţiuni, dar a şi cumpărat direct acţiuni, iar informaţiile relevă faptul că sprijinul acordat de stat pieţei de capital este mult mai mare decât s-a ştiut iniţial.

În prima jumătate a acestui an, indicele Shanghai Composite a urcat cu până la 60%, în timp ce Shenzhen Composite a crescut de peste două ori. Piaţa de capital a trecut apoi pe scădere şi a pierdut la un moment dat peste 3.000 de miliarde de dolari din valoare.

Indicele Shanghai Composite a crescut cu circa 15% de la un minim atins pe 10 iulie, dar amploarea sprijinului de stat sugerează că revenirea este determinată în mare parte de intervenţia Guvernului.

Revista chineză Caixin a relatat că China Merchants Bank, a şasea mare bancă din China în funcţie de active, a furnizat cel mai mare împrumut, de 186 miliarde de yuani.

Cele mai mari cinci bănci chineze, respectiv Industrial and Commercial Bank of China, China Construction Bank, Agricultural Bank of China, Bank of China şi Bank of Communications au acordat fiecare finanţări de 100 de miliarde de yuani.

În total, 17 bănci au acordat împrumuturi interbancare în valoare de circa 1.300 miliarde de yuani, până pe 3 iulie, potrivit Caixin.

Banca Populată a Chinei a anunţat iniţial că asistă în mod activ CSF pentru a obţine lichidităţi pe piaţa interbancară, prin emisiuni de obligaţiuni şi din alte surse. Ulterior, banca centrală a confirmat că a furnizat împrumuturi direct CSF, fără să specifice suma.

Citiți și:

BUSINESS CLUB. China repetă greşelile Japoniei. Cu ce impact?

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gestul făcut de Nicușor Dan când a fost întrerupt de fiica sa! Ce nu s-a văzut la TV, imaginile vorbesc de la...
Digi FM
Cum a fost surprinsă Delia în direct la Digi 24, la învestirea lui Nicușor Dan. Durerea s-a văzut pe chipul...
Pro FM
Smiley și Gina Pistol au sărbătorit doi ani de la nuntă. Mesajul ironic postat de artist pe internet: „Doar...
Film Now
Lindsay Lohan, adevărul despre spectaculoasa ei transformare de look. Secretul chipului atât de diferit...
Adevarul
Cel mai spectaculos pod din nord-vestul României, finalizat la Satu Mare. Ce nume poartă podul hobanat
Newsweek
Veste proastă: Doar 1% din pensii au fost recalculate la Mica Recalculare. Când vin pensiile mărite?
Digi FM
Ilona Brezoianu este însărcinată. Mesajul inedit prin care a dat vestea: "O să facem un copil cu nasu' mare"
Digi World
Sfârșitul Universului va veni mai devreme decât se prevedea, cred oamenii de știință olandezi
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Miriam Margolyes, îndrăgita actriță din „Harry Potter”, și-a îngrijorat fanii: „Nu mai am mult de trăit. Nu...
UTV
Ilona Brezoianu este însărcinată! Actrița a publicat primele imagini cu ecografia bebelușului