Banca Națională: România finanţează joburile altora

Data actualizării: Data publicării:
fabrica componente auto

Economia românească este dezechilibrată de stimularea consumului, ceea ce duce la finanţarea de locuri de muncă în exterior, în condiţiile în care importurile au crescut mai rapid decât exporturile în ultimii doi ani.

Întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) au o mare nevoie de credite pentru investiţi, a afirmat miercuri guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, în cadrul unei conferinţe de presă organizată de BNR şi Banca Europeană de Investiţii (BEI), informează News.ro.

Exporturile de mărfuri româneşti au crescut în luna aprilie cu 1,5%, până la 4,77 miliarde euro, ritm sub cel al importurilor, evoluţie care a deteriorat deficitul comercial, arată datele preliminare publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (INS). Importurile au avansat în aprilie cu 5% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, la 5,8 miliarde euro. Deficitul comercial la patru luni a fost de 3,37 miliarde euro, în creştere cu 20,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

România se confruntă de circa doi ani cu o creştere mai rapidă a importurilor, pe fondul stimulării consumului, în contextul în care IMM-urile au o mare nevoie de credite de investiţii, iar băncile trebuie să fie mai eficiente în acordarea acestor credite, a avertizat Isărescu.

”Exista riscul ca invesţiile să nu fie finanţate (...) Există o atmosferă proastă, de neîncredere. Dacă nu vom finanţa invesţiile, ele nu au cum să crească, nu avem cum să ieşim din acest dezechilibru. Importurile cresc mai repede decât exporturile de doi ani, este clar că economia este uşor dezechilibrată. Prin finanţarea consumului, finanţăm locuri de muncă în exterior. Există un potenţial substanţial de creditare dacă reformele struturale vor face bancabile mai multe companii”, a afirmat Isărescu.

Guvernatorul a subliniat că există multe firme cu potenţial, care ar avea capacitatea de primit credite pentru investiţii în condiţii sustenabile, dar care se confruntă cu probleme mai vechi sau cu un management deficitar. Isărescu crede că băncile pot deveni un catalizator al reformelor structurale pentru că pot face o selecţie în finanţarea firmelor competitive.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...