Consiliul Concurenței verifică clinicile care fac teste COVID-19. Prețurile testelor au crescut odată cu cererea

Data actualizării: Data publicării:
teste esantion recoltare coronavirus covid laborator
Teste pentru depistarea noului coronavirus. Foto: Inquam Photos / George Călin

Consiliul Concurenţei verifică clinicile care efectuează teste COVID-19, pentru a vedea dacă acestea respectă legislaţia în materie de concurenţă, a transmis biroul de presă al instituţiei, miercuri, la solicitarea Agerpres. În ultima perioadă, cererile de teste COVID au crescut foarte mult, la fel şi preţurile, conform agenției de presă.

Astfel, potrivit propriilor pagini de Internet, la centrul de testare Drive-Thru al clinicii Ok Medical, preţul unui test RT PCR SARS-CoV-2 este de 450 de lei în timp ce la MedSana, tariful ajunge la 420 de lei, iar la Regina Maria şi Sanador, 390 de lei.

La Gral Medical, preţul este de 380 de lei, cu o taxă suplimentară de 200 de lei dacă se doreşte rezultatul în 24 de ore.

Clinica Sante efectuează teste COVID pentru 350 de lei, iar MedLife, pentru 340 de lei. Laboratoarele Synevo afişează pe site preţul de 285 de lei, însă precizează că produsul este momentan indisponibil.

La începutul lunii iulie, preţurile variau între 280 şi 390 de lei, însă, de atunci, mai multe ţări au introdus obligativitatea testării pentru cetăţenii români.

Potrivit raportărilor Grupului de Comunicare Strategică, circa 40% dintre testele efectuate la nivel naţional sunt la cerere.

Autorităţile fac zilnic un număr de 26.000 de teste, iar gradul de siguranţă este de 98%, a declarat joia trecută, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Horaţiu Moldovan.

"Testele PCR au siguranţă foarte mare, specificitatea şi sensibilitatea lor este de 98%, însă numărul mare de testări, de 26.000 (pe zi - n. r.), pot să pună probleme de gestiune a probelor, de transfer al probelor. Verificăm aceste lucruri, astfel încât această metodă să fie din ce în ce mai sigură la nivel global", a spus acesta.

Moldovan a subliniat că autorităţile fac eforturi pentru creşterea gradului de precizie în procesul de testare.

"Capacitatea de testare a crescut foarte mult pe parcursul acestei epidemii, de la un laborator la peste 180, se fac peste 20.000 de testări pe zi. Problema care se ridică în această etapă este de creştere a siguranţei acestei testări - s-au ridicat diverse probleme - astfel încât să putem controla efectiv cum se realizează ea la nivelul acestor laboratoare, dincolo de documentele pe care ei le-au depus la Direcţia de Sănătate Publică, pentru a creşte precizia lor şi a avea o siguranţă cât mai mare. Acesta este dezideratul în acest moment. Dacă nu mă înşel (în România se procesează zilnic - n. r.) 26.000 de teste pe zi, însă cifra este variabilă în funcţie de numărul persoanelor implicate în fiecare moment în fiecare laborator. Există ture, există weekend, deci cam pe aici suntem cu nivelul de testare în această etapă", a susţinut secretarul de stat.

Redactor: Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...