Consultant economic: „Decizia CCR generează temeri pe care, probabil, le vom vedea la Bursă, în cotaţia leului, începând de luni”

Data publicării:
leu grafic bani scadere romania
Foto: Shutterstock

Decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) de anulare a drepturilor cetăţenilor de a-şi decide candidatul, indiferent care este acela, generează noi temeri în rândul investitorilor pe care, probabil, le vom vedea la Bursa de Valori Bucureşti, în cotaţia leului, începând de luni, a declarat vineri, pentru Agerpres, consultantul economic, Adrian Negrescu.

„Curtea Constituţională pune gaz pe focul incertitudinilor legate de situaţia din România. Decizia de astăzi (vineri, n.r.) de anulare a drepturilor cetăţenilor de a-şi decide candidatul, indiferent care este acela, generează noi temeri în rândul investitorilor pe care, probabil, le vom vedea la Bursa de Valori Bucureşti, în cotaţia leului, începând de luni - şi în modul în care este percepută democraţia noastră.

Avem nevoie de oameni capabili să ia decizii, avem nevoie de un sistem constituţional funcţional, iar decizia CCR ridică mari semne de întrebare legate de imaginea României, semne care, din păcate, se vor traduce într-o downgradare a ratingului, a imaginii României din perspectivă economică.

Nu este exclus ca, în cazul în care această criză politică se va prelungi dincolo de 2024, agenţiile de rating să retrogradeze România la categoria «junk», nerecomandată investiţiilor, mai ales că tot acest iureş politic vine pe un fond economic extrem de dificil, România având una dintre cele mai mari datorii din Europa raportat la PIB, având cel mai mare deficit bugetar din istorie, 37 miliarde euro în 2024 - şi cel mai mare împrumut public făcut vreodată de ţara noastră într-un singur an, de aproape 50 de miliarde de euro, în acest an”, a menţionat Adrian Negrescu.

În opinia sa, situaţia economică a României se ţine de un fir de aţă, iar „toate aceste decizii lipsite de predictibilitate, luate de politicieni, de autorităţile statului, vin să pună gaz pe focul temerilor investitorilor”.

„E un semnal negativ care se adună multiplelor semnale negative pe care investitorii le primesc din partea României, în ultima vreme.

Investitorii, indiferent de natura capitalului, străin, român, de alte naţionalităţi, vor stabilitate. Stabilitatea este cea care generează apetitul investiţional, este cea care creează investiţii, care aduce bani în ţară, care creează locuri de muncă şi duce la prosperitate economică.

Această lipsă de stabilitate, din păcate, este unică la nivelul estului Europei, în condiţiile în care nicio ţară nu trece printr-o criză asemănătoare în momentul de faţă cu cea a României, fiind o criză multiplă: economică, socială şi politică.

Această situaţie este de natură să afecteze şi mai mult imaginea României, iar odată pierdută încrederea investitorilor în ţara noastră, ca o ţară guvernabilă, o ţară capabilă să îşi administreze politic, social, administrativ, activitatea, mi-e teamă că va fi extrem de dificil să recuperăm investitorii străini, care probabil vor migra către alte ţări, mai liniştite din punct de vedere economic, social, administrativ şi politic”, a adăugat consultantul economic.

Curtea Constituţională a decis vineri anularea întregului proces electoral al alegerilor prezidenţiale.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) consemna creşteri de peste 3% pe indicii principali după ce Curtea Constituţională a decis vineri anularea întregului proces electoral al alegerilor prezidenţiale, scrie Agerpres.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când intră alocațiile pe card în noiembrie. Când livrează poștașii banii oferiți de stat
Digi FM
Ionela Năstase a fost diagnosticată cu cancer la un control de rutină: "Viața mea s-a oprit pentru câteva...
Pro FM
Primul soț al lui J.Lo, după ce ea a spus că n-a fost iubită niciodată. Ojani Noa: "Problema ești tu. Ai ales...
Film Now
Jennifer Lawrence rupe tăcerea despre scenele nud din Die My Love: „Sarcina a eliminat toată anxietatea”
Adevarul
Bărbat din Bihor condamnat la 12 ani de închisoare pentru că și-a lovit vecinul cu mașina, în timp ce acesta...
Newsweek
DOCUMENT Care e cea mai mare creștere de pensie de la Mica Recalculare? Cât a muncit pensionarul?
Digi FM
Singurul supraviețuitor al tragediei aviatice din India, declarații sfâșietoare: „Nu sunt fericit, viața mea...
Digi World
Top cinci plante care purifică aerul și previn mucegaiul din casă. Metodele naturale pentru un interior curat...
Digi Animal World
Crocodil uriaș, filmat cu un câine în gură într-un canal din Florida: „Cea mai mare teamă s-a adeverit”
Film Now
Anthony Hopkins recunoaște că și-a înșelat a doua soție: "A închis ochii la tot ce făceam. Ani mai târziu a...
UTV
Dana Nălbaru, fosta solistă Hi-Q, revine în muzică. Noua piesă e compusă „din dragoste pentru Dumnezeu”