Enel va construi o rețea de stații de încărcare pe mașini electrice

Data publicării:
incarcare-masina-electrica-wiki

Oficialii Enel spun că rețeaua va permite circulația cu un automobil electric în România din nord în sud și de la est la vest. Deocamdată, aceasta este imposibil.

Compania italiană Enel a anunțat vineri că va dezvolta o rețea de stații de încărcare pentru automobilele electrice, o mișcare ce urmează tendința globală de renunțare treptată la combustibilii fosili, potrivit g4media.ro.

Francesco Starace, directorul general al companiei (foto), a anunțat vineri la Roma că Enel va începe să dezvolte în Spania și România rețele pentru încarea electrică, așa cum a făcut-o deja în Italia.

”Planul de investiții e flexibil și va fi ajustat în funcție de piațp, dar planul actual are în vedere investiții de circa 15 milioane de euro în următorii 3-4 ani. Vrem să creăm același sistem capilar de stații ca în Italia, care să acopere întreaga țară, astfel încât să se poată circula cu automobilul electric în România de la Nord la Sud și de la Est la Vest”, a declarat și Francesco Venturini, șeful diviziei Enel X.

Citește și „București-Litoral. Se poate ajunge cu o mașină electrică?”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...