Prima Mașină, primită în 2016 fără mare interes

Data actualizării: Data publicării:
masina top

Reducerea plafonului de garanții în acest program are loc pe fondul rezultatelor proaste înregistrate anul trecut.

autostrada germania

Programul, introdus de Executivul condus de Victor Ponta în aprilie 2015, la propunerea fostului ministru Constantin Niţă, în scopul stimulării cumpărării de autoturisme noi, a rămas neatractiv şi în al doilea an de la lansare, potrivit News.ro.

În 2016, valoarea garanţiilor emise a fost de 1,4 milioane lei, doar 1,41% din plafonul de 100 milioane lei alocat, potrivit Ministerului Finanţelor.

Plafonul de garanţii din acest an reprezintă, de altfel, o parte din garanţiile nefolosite în 2016.

”Pentru anul 2017, plafonul garanţiilor (...) este de 50 milioane lei, din diferenţa neutilizată din plafonul alocat pentru anul 2016”, se arată în proiectul de Hotărâre de Guvern.

În 2015, în primul an de funcţionare, programul a avut alocat un plafon de 350 milioane lei, din care au fost emise garanţii de 3,26 milioane lei, adică 0,93% din total.

În 2015 au fost cumpărate 193 de maşini prin intermediul programului, iar în 2016 - 75 de maşini, astfel că, în total, doar 268 de maşini au fost cumpărate, în aproape doi ani, prin acest program guvernamental. 

Până la finalul anului trecut, nu a fost solicitată nicio executare a garanţiilor emise, potrivit reprezentanţilor ministerului.

Prin programul Prima Maşină, persoanele fizice pot achiziţiona, prin credit garantat de stat în proporţie de 50%, o maşină al cărei preţ de achiziţie nu depăşeşte 50.000 de lei, la care se adaugă TVA.

Cumpărătorul este obligat să asigure maşina printr-o poliţă full Casco fără franşiză, care va acoperi cel puţin riscurile totale şi parţiale de furt şi daună.

Pentru finanţare este necesar un avans de cel puţin 5% din preţul de achiziţie, iar creditul este acordat pe maximum cinci ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, transfigurat la Poliție. Reacția fostului candidat în fața camerelor de filmat FOTO
Digi FM
Andreea Marin, apariție ca la Hollywood la un eveniment din Capitală. Elegantă într-o rochie neagră cu...
Pro FM
Prince, fiul lui Michael Jackson, imagini rare alături de iubita lui: „Nu aș fi putut să cer o parteneră mai...
Film Now
Millie Bobby Brown, de la prima iubire la "pentru totdeauna". De ce s-a măritat la doar 20 de ani: "Nu mi-am...
Adevarul
Ungaria a plafonat profitul comercianților. Prețurile au scăzut și cu 50% într-o săptămână
Newsweek
Pensiile pe aprilie, virate mai devreme. Cum intră pensionarii în posesia ajutorului de 400 lei?
Digi FM
Gal Gadot, superbă în rochie mini albă, cu picioarele perfecte la vedere. Wonder Woman are 4 fete și 39 de ani
Digi World
A urmat dieta carnivoră și a ajuns de urgență la spital. Cu ce probleme s-a confruntat
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Cine este Owen Cooper, actorul debutant de 15 ani care a impresionat în miniseria "Adolescence". Personajul...
UTV
Debut spectaculos în modă pentru Elena Boncea! Cum arată acum fiica Loredanei Groza la 27 de ani