România, pe locul 10 în Europa la consumul de alcool pur. Cine conduce topul

Data actualizării: Data publicării:
Raft cu multe sticle de alcool
Un bărbat a vrut să cumpere un bax ambalat de bere și a verificat sticlele înainte. A constatat că, deși erau în același carton, o parte dintre ele aveau simbolul pentru sistemul returnare-garanție, în timp ce de pe altele lipsea.  Foto: Profimedia Images

Un român consumă anual 11 litri de alcool pur, piaţa locală fiind între primii zece clasaţi la nivel european. Pe primele locuri în top, cu un consum de aproape 13 litri per capita, se află Letonia şi Cehia, iar la coada clasamentului sunt Italia, Suedia şi Grecia cu cifre aproape la jumătate, potrivit Mediafax.

Un român consumă în medie 11 litri de alcool pur pe an, valoare ce poziţionează piaţa locală în prima parte a clasamentului european, într-un top realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citată de Visual Capitalist.

Această valoare se traduce astfel într-un consum mult mai mare de băuturi spirtoase, dat fiind că jucătorii din industrie definesc băuturile spirtoase ca băuturi alcoolice cu o concentraţie alcoolică de minimum 15% vol, conform spirits-romania.ro.

Datele OMS sunt valabile la nivel de 2019, cel mai recent an pentru care există date. Pandemia de COVID-19 a schimbat o serie de obiceiuri, a mutat, cel puţin temporar, consumul din HoReCa acasă şi astfel a crescut canalul de retail, însă per total nu există variaţii majore în ceea ce priveşte cantitatea medie consumată de la an la an, conform estimărilor Ziarului Financiar pe baza jucătorilor din piaţă.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Județul din România unde sistemul RETURO funcționează exemplar. Ce fac localnicii diferit față de restul țării
Digi FM
Prima soție a criminalului din cartierul rezidenațial de lângă București, dezvăluiri despre coșmarul trăit...
Pro FM
Roxana Nemeș a avut mult de tras până să fie gravidă. A făcut patru fertilizări in vitro: "M-am aruncat în...
Film Now
Clint Eastwood, declarații despre interviul care a făcut înconjurul lumii: „E în întregime fals!”
Adevarul
Titi Aur, despre modificarea recentă a Codului Rutier: „O greșeală care creşte riscul de accident”
Newsweek
Pensionarii „amenințați” cu noi taxe și impozite. Casa de Pensii, anunț despre pensiile pe iunie
Digi FM
Un român care lucrează în Elveția, viral pe TikTok, după ce a dezvăluit câți bani câștigă în fiecare lună...
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Halle Berry, după ce a fost criticată pentru că s-a filmat în pat, alături de iubitul ei, de Ziua Mamei...
UTV
Doi TikTokeri au petrecut 27 de ore în toaleta stadionului din Munchen pentru a asista gratuit la finala...