Cum ar putea fi influențat micul dejun englezesc de Brexit

Data publicării:
mic dejun englezesc mancare
FOTO: Shutterstock

Consumatorii britanici ar putea să plătească cu până la 12,8% mai mult pentru un mic dejun englezesc tipic, care include șuncă, cârnați, suc de portocale, fasole și ciuperci, ca urmare a introducerii unor tarife de import suplimentare în situația în care Marea Britanie părăsește blocul comunitar fără un acord de liber schimb, arată un studiu realizat de firma de consultanță KPMG.

mic dejun englezesc mancare
FOTO: Shutterstock

Potrivit calculator KPMG, costul unui mic dejun englezesc tipic ar crește cu 3,02 lire sterline, de la 23,59 până la 26,61 lire sterline, sau 12,8%, adică de aproape patru ori mai mult decât rata inflației, care în luna mai a fost de 2,9%, notează Agerpres.

Calculele KPMG se bazează pe ipoteza că Marea Britanie va urma regulile vamale ale Organizației Mondiale a Comerțului, dacă nu va ajunge la un acord cu UE până în luna martie 2019. În acest caz, sucul de portocale din Spania și uleiul de măsline din Spania și Italia ar fi produsele care ar înregistra cele mai mari creșteri de prețuri de 34 și respectiv 30%, se arată în raportul KPMG. În analiza KPMG, laptele, ouăle și pâinea au provenit din Marea Britanie însă alte produse au fost în mod intenționat importate în scopuri demonstrative.

"Dacă Marea Britanie părăsește UE fără un acord comercial, ne putem aștepta atât la prețuri mai mari cât și la o creștere a birocrației la graniță. În plus, analiza noastră nu reflectă creșterile de costuri cu care consumatorii și retailerii se confruntă deja ca urmare a deprecierii lirei și nici costurile unor noi bariere non-tarifare", a precizat directorul KPMG, Bob Jones.

Negocierile pentru o "retragere ordonată" a Marii Britanii din Uniunea Europeană au fost lansate luna trecută la Bruxelles de negociatorul-șef al blocului comunitar, Michel Barnier, și ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, într-o primă întâlnire pentru a stabili prioritățile procesului "de divorț". Se așteaptă ca Londra să părăsească UE la sfârșitul lunii martie 2019, adică la doi ani după declanșarea oficială a procedurii de ieșire de către premierul Theresa May la 29 martie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum poţi afla dacă ai moştenit acţiuni primite de părinţi sau bunici în Cuponiada din anii ’90. Cum se obţine...
Digi FM
Un român care lucrează în Elveția, viral pe TikTok, după ce a dezvăluit câți bani câștigă în fiecare lună...
Pro FM
Roxana Nemeș a avut mult de tras până să fie gravidă. A făcut patru fertilizări in vitro: "M-am aruncat în...
Film Now
Clint Eastwood, declarații despre interviul care a făcut înconjurul lumii: „E în întregime fals!”
Adevarul
Operațiune ca în filme: Falși polițiști au „percheziționat” un apartament din Brașov și au plecat cu...
Newsweek
Pensionarii cu pensie peste 4.000 lei trebuie să plătească asigurări de sănătate. „Așa e corect”
Digi FM
Dan Tanasă de la AUR, sancționat de internauți, după un comentariu la pozele Andreei Bălan: "De asta te-a...
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Halle Berry, după ce a fost criticată pentru că s-a filmat în pat, alături de iubitul ei, de Ziua Mamei...
UTV
Roxana Nemeș este însărcinată cu gemeni, după 5 ani de luptă și patru fertilizări in vitro: „M-am aruncat în...