Curs de rispit bani europeni. După trei ani, multe dintre firme au dat faliment

Data publicării:
curs de rispit bani

Reporterii Digi24 au făcut un experiment pentru a vedea cum se desfăşoară cursurile de perfecţionare din bani europeni.

Într-un hotel din Bucureşti se desfăşoară în acest moment unul din zecile de cursuri ale unui proiect european în valoare de 2,5 milioane de euro, bani care s-au dus pe astfel de întâlniri, pe pliante şi broşuri.

Peste 160 de manageri au fost instruiţi, cel puţin teoretic, pe banii veniţi de la Bruxelles. Li s-au predat lecţii despre export, IT şi protecţia mediului. Care sunt impresiile?

„Toţi au fost foarte entuziasmaţi şi au fost impresionaţi pozitiv de cum s-a derulat acest curs”, spune Iulian Munteanu, antreprenor.

Iar atunci când participanţii lipsesc, cuvintele frumoase ar putea ţine loc de prezenţă la curs.

„-Am fost la câteva (întâlniri – n.r.). Aş fi vrut să merg la mai multe, dar timpul ne presează mereu”, mai spune antreprenorul.

Deşi proiectul a început în septembrie 2010 şi se încheie luna viitoare, beneficiarii nu ştiu cât au cheltuit până acum.

Discuție reporter - Mihai Andriţoiu, vicepreşedinte Camera de Comerţ Bucureşti:

-Spuneţi-ne şi despre proiect, care a fost valoarea lui, finanţarea europeană.

-Nu cunosc datele financiare.

-Totuşi este de trei ani, nu ştiţi cât a costat?

-Nu sunt în partea financiară.”

În plus, scopul proiectului nu a mai fost atins în cei trei ani. Managerii trebuia să înveţe cum să îşi dezvolte afacerea, dar mulţi au falimentat.

„Din păcate, dacă cineva s-ar uita în momentul ăsta la impact, cred că am consumat 80% din alocarea financiară pentru atingerea a 20% din rezultate. Norocul nostru este că în acest moment Comisia Europeană nu face un audit pe impact pentru că atunci ar fi fost o situaţie dramatică pentru România”, afirmă Elena Iorga, director de programe Institutul pentru Politici Publice.

Fondurile pentru resursele umane au fost blocate de Comisia Europeană, din iulie anul trecut până în februarie anul acesta. Pentru acest capitol, România a avut la dispoziţie fonduri de 3,5 miliarde de euro în perioada 2007- 2013.

Citiți și: Bani europeni cheltuiți pe mape, pixuri și cursuri inutile

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...