CURS VALUTAR. Euro a ajuns la 4,47 lei

Data publicării:
bancnote lei - resized- mediafax

Specialiştii spun că deprecierea leului nu este de durată, iar euro se se va ieftini din nou.

„ Vom mai vedea astfel de evoluţii în continuare şi nu ar trebui să ne mire volatilitatea, dar fundamental leul are susţinere. Enumăr surplusul de cont curent, cam jumătate de miliard de euro în primele şapte luni ale anului, lucru care susţine cursul, nişte indicatori macro-economici în România care n-au ieşit din parametrii doriţi şi, de asemenea, vorbim încă de un apetit sănătos pentru titlurile de stat româneşti”, susţine economistul Florin Ilie.

Oamenii nu sunt însă la fel de optimişti, mai ales cei care au de plătit rate în euro, care se tzem că acestea vor creşte.

Există însă o posibilitate de a schimba lei la un curs bun dacă moneda naţională se depreciază. Condiţia este ca cei care au nevoie de euro să fie rapizi şi atenţi la cursul caselor de schimb.

„Cei care au aceste case de schimb valutar cumpără valuta în prealabil la un anumit curs. Dacă leul se depreciază, este posibil să nu vedem chiar o depreciere la fel de mare la casele de schimb valutar cum se întâmplă la bănci, care actualizeaza aproape în timp real cursul de schimb. La casele de schimb valutar am avut surpriza de a observa un decalaj: cursul BNR să fie chiar mai mare decât cu cât puteam cumpăra de la casa de schimb”, explică analistul financiar Diana Ţăruş.

Banca Naţională a României a anunţat ieri un curs oficial de 4,47 lei pentru un euro, în scădere cu un ban faţă de cotaţia de joi, maximul ultimelor 11 săptămâni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri