De ce se amână discuțiile pe bugetul pe 2019. Explicațiile lui Teodorovici

Data publicării:
eugen-teodorovici

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a confirmat că proiectul de buget pentru 2019 nu va fi discutat joi în ședința de Guvern, dar nu a precizat dacă acesta va fi adoptat până la sfârșitul anului sau abia anul viitor.

„Mai trebuie clarificate anumite aspecte. Unii întreabă: cum faceţi rost de fondurile pentru investiţiile locale, cele 10 miliarde de euro? Cum o să derulaţi investiţiile prin parteneriatele public private pe infrastructură? Aceste elemente au fost prinse în bugetul pentru 2019, dar mai sunt etape procedurale”, a spus ministrul de Finanțe.

„Este foarte important să fie totul foarte clar, este mai important ca niciodată. Va exista o dezbatere şi va fi un buget foarte bine fundamentat”, a adăugat el.

Unul din motivele pentru care discuțiile pe buget au fost amânate este suspendarea ședinței CSAT de ieri. Discuțiile vor fi reluate abia în 19 decembrie. Dacă bugetul este adoptat fără aviz de la CSAT, acesta ar putea fi contestat la Curtea Constituțională. Avizul este necesar pentru bugetele instituțiilor din domeniul apărării.

Teodorovici a dat asigurări că, chiar dacă bugetul va fi adoptat după 1 ianuarie 2019, nu vor exista blocaje în ceea ce priveşte plăţile, iar Guvernul este pregătit pentru o astfel de situaţie, în contextul în care legea prevede că, în astfel de situaţii, poate fi utilizat modelul bugetului pentru anul anterior.

Guvernul intenţionează să înfiinţeze un Fond de investiţii locale, cu un buget de 10 miliarde de euro, pentru proiecte privind dezvoltarea localităţilor. Anunțul a fost făcut după ședința Comitetului Executiv al PSD de președintele partidului, Liviu Dragnea, care a precizat că banii pentru acest fond vor veni „din România”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...